Executarea deciziilor CEDO va fi sub control parlamentar

O subcomisie parlamentară specială va controla modul în care autorităţile execută  deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în care a fost condamnată Republica Moldova. Totodată, membrii subcomisiei vor putea înainta modificări legislative pentru a lichida problemele sistemice constatate de CEDO, transmite IPN.

Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, deputat liberal-democrat şi unul dintre autorii iniţiativei legislative, a spus la şedinţa Comisiei drepturile omului că Republica Moldova este pe lista restanţierilor la capitolul executării deciziilor CEDO. Astfel, Curtea a recomandat autorităţilor să creeze o comisie care să urmărească executarea deciziilor CEDO. „În ultimii 4 ani noi am avut multe modificări legislative care în nota informativă aveau menţiunea că modificarea se propune în baza recomandărilor CEDO”, a menţionat parlamentara.

Proiectul de hotărâre prevede că subcomisia va face parte din Comisia juridică, numiri şi imunităţi, însă membrii Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice au propus ca organul de control să facă parte din această comisie. Decizia finală urmează a fi luată în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.