O nouă disciplină, „Cultura bunei vecinătăţi”, va fi încadrată începând cu noul an şcolar în programul opţional de studii a peste 30 de şcoli-pilot. În contextul iniţiativei date, la 25 şi 26 august, Centrul Educaţional Pro Didactica desfăşoară
un program de formare pentru învăţătorii care vor preda disciplina în clasa a II-a. Anterior instruiri de acest gen au fost organizate şi pentru profesorii altor clase, transmite IPN.
Disciplina „Cultura bunei vecinătăţi” a fost concepută de specialiştii din Ucraina, fiind implementată pe larg în mai multe regiuni, ulterior fiind adaptată la contextul Republicii Moldova. Anul trecut proiectul a fost pilotat în clasa I. Din această toamnă, disciplina se va preda la peste 750 de copii de scoală primară de pe ambele maluri ale Nistrului.
Prin introducerea acestei discipline în curriculumul şcolar, elevii se iniţiază în cultura păcii şi a bunei vecinătăţi, dezvoltându-şi respectul pentru drepturile culturale, se spune într-un comunicat de presă remis de Pro Didactica.
Învăţătorii vor mai participa şi la alte programe de formare la Chişinău, Comrat şi Tiraspol, facilitate de formatori-experţi din Moldova, Ucraina şi Suedia. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea relaţiilor dintre diferite regiuni ale ţării, inclusiv cu regiunea transnistreană, şi a educaţiei interculturale.
Începând cu anul 2013, Societatea suedeză pentru Pace şi Arbitraj implementează acest proiect în parteneriat cu Asociaţia GPPAC (Parteneriat global pentru prevenirea conflictelor armate) şi a reţelei sale regionale în Europa de Est, cu sprijinul Institutului suedez şi PNUD-Moldova.