Editura Lyceum a scos de sub tipar o selecţie de versuri semnate de Eminescu şi Micle

O selecţie de versuri semnate de Mihai Eminescu şi Veronica Micle face cuprinsul unui volum de poezie – „Dragoste eternă”, lansat la Chişinău în ajunul Zilei îndrăgostiţilor, transmite Info-Prim Neo. Directorul editurii Lyceum, Iurie Miron, a declarat că ideea editării acestei cărţi o are de mai mult timp, dar cu ocazia Zilei îndrăgostiţilor s-a hotărât să o valorifice. Cartea conţine 30 de poezii scrise în anii 1874-1877, perioadă în care cei doi poeţi au petrecut mai mult timp împreună. „Dragostea dintre cei doi, redată în versuri, ne arată cum trebuie să iubeşti şi să preţuieşti acest sentiment”, a menţionat Iurie Miron. Scriitoarea Claudia Partole a spus că acest dialog poetic dintre Eminescu şi Micle este o carte pentru suflet şi un exemplu pentru toţi cei care iubesc. Evenimentul de lansare a adunat zeci de copiii, care au recitat versuri din opera lui Mihai Eminescu şi cea a Veronicăi Micle. Cartea a fost editată în 2000 de exemplare, costă 15 lei de lei şi poate fi procurată în toate librăriile din capitală. Mihai Eminescu şi Veronica Micle s-au cunoscut la Viena, în anul 1872, la 22 de ani. Veronica era căsătorită şi avea doi copii. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început o relaţie de dragoste, care a ţinut 17 ani. Mihai Eminescu a decedat pe 15 iunie, 1889. Veronica Micle s-a sinucis la 50 de zile după moartea iubitului său.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.