Halterofila Ecaterina Tretiacova a devenit campioană europeană Under 23. La București, sportiva de 22 de ani a cucerit trei medalii de aur în categoria de greutate 81 kg, transmite IPN.
Tretiacova a înregistrat 88 kg la stilul smuls și 108 kg la stilul aruncat. Ea a acumulat la total 196 kg, devansându-le pe ucraineanca Anastasia Manievska (189 kg) și poloneza Eliza Wcislak (188 kg).
Anterior, Daniel Lungu a cucerit aurul la stilul smuls în categoria 55 kg, iar Marin Robu a obținut două medalii de argint la U20 în categoria 73 kg, la stilul smuls și la total.