Două havuzuri din capitală vor fi reconstruite

Havuzul din scuarul Catedralei Mitropolitane şi cel din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” vor fi reconstruite pe parcursul acestui an. Şeful Direcţiei construcţii capitale din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, Roman Sofroni, a declarat pentru Info-Prim Neo că la havuzul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet în fiecare iarnă sunt dezasamblate piesele metalice din cauză că ele îngheaţă. Această procedură se repetă de aproape 10 ani. Pentru a evita îngheţul reţelelor şi a pompelor de apă, municipalitatea a demarat lucrări de strămutare a reţelelor în afara bazinului, într-o încăpere specială. Lucrările de reconstrucţie vor începe odată cu finalizarea lucrărilor de proiectare. Costurile deocamdată nu au fost stabilite. În cadrul proiectului vor fi incluse şi lucrări de reamenajare a spaţiului aferent. Havuzul din Scuarul Catedralei va suporta unele modernizări la partea de electricitate. Va fi schimbat contorul vechi pe unul de tip nou, iar acest lucru va face ca havuzul să funcţioneze în permanenţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.