Cum ajung acasă pacienții cu COVID-19 cărora le este prescris tratament la domiciliu

Pacienții duși cu ambulanța la Centrul COVID-19 Chișinău, la Moldexpo, cu suspecții de infecție cu noul coronavirus, nu întotdeauna ajung să fie spitalizați. Chiar dacă li se confirmă diagnosticul, dar au o formă ușoară a bolii și nu fac parte din categoriile cu risc sporit, le este prescris tratament la domiciliu. Am întrebat responsabilii Centrului cum ajung acești oameni acasă.

Vicedirectorul Centrului, Denis Cernelea, a declarat pentru IPN că, odată adus pacientul, i se face testul la COVID-19, examen imagistic și investigațiile de laborator necesare. În funcție de rezultate, pacientul este trimis acasă sau este transportat la o instituție medicală pentru tratament. Rezultatele la teste vin în medie în șapte ore, timp în care pacienții le așteaptă în boxe special amenajate.

Dacă se decide că pacientul confirmat se poate tratata la domiciliu, acesta este dus acasă tot cu ambulanța. Dacă persoana are COVID-19, în niciun caz nu poate folosi transportul public, întrucât pune în pericol sănătatea altor oameni. Sunt lăsați să plece de sine stătător de la Centru doar pacienții care au testul negativ la COVID-19, precizează vicedirectorul.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până în prezent în țară au fost confirmate peste 78,5 mii cazuri de infectări. Bilanțul deceselor asociate noului coronavirus a ajuns la peste 1 850.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE