Copiii supuşi abuzului nu au un comportament de autoprotejare, studiu

Aproape jumătate dintre copiii supuşi abuzului interpretează conceptul de abuz în baza experienţelor proprii, nu cunosc semnele distinctive ale formelor de abuz şi nu au format comportamentul de autoprotejare în situaţii de abuz, arată un studiu prezentat miercuri, 5 februarie.

Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, a spus, la conferinţa de prezentare a studiului, că la 1 ianuarie a intrat în vigoare Legea privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. „Pe lângă toate acţiunile pe care le-am făcut, realitatea mai arată că avem multe provocări de înfruntat, cum ar fi violenţa şi neglijarea copiilor”, a menţionat ministrul.

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a spus că nu este suficient să existe un cadru legal adecvat, care să protejeze drepturile copilului. Este nevoie şi de mecanisme de implementare, ca impactul prevederilor legale să ajungă la fiecare copil aflat în situaţie de risc. „Sunt încă multe rezerve neutilizate şi putem prelua experienţa din alte ţări. Dar nu este bine să aşteptăm doar ajutorul din exterior, avem şi în Moldova oameni care au inimă pentru aceste subiecte sensibile şi trebuie să ne gândim la un parteneriat cu implicarea societăţii civile şi a instituţiilor statului”, a spus Igor Corman.

Studiul „Fenomenul abuzului, neglijării şi exploatării copiilor” a fost realizat de către organizaţiile obşteşti „Parteneriate pentru fiecare copil” şi „Terre des hommes”, cu sprijinul financiar al Oak Foundation. Directorul „Parteneriate pentru fiecare copil”, Stela Grigoraş, a menţionat că problemele existente în Republica Moldova pot fi prevenite şi soluţionate doar prin abordare intersectorială, cu responsabilităţi clar definite. Este nevoie să fie dezvoltate capacităţile locale, să fie testate servicii şi mecanisme de protecţie a copilului de violenţă, care să răspundă necesităţilor copiilor şi să diminueze fenomenul abuzului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.