Cooperarea intersectorială în domeniul politicilor de tineret necesită consolidată

Sectorul de tineret necesită să fie consolidat, pentru o rezolvare mai calitativă a problemelor tinerilor. Tinerii trebuie să aibă un nucleu, să se adune în centre de tineret, în cluburi de discuţii, unde să abordeze problemele pe care le au, iar la final, să vină cu recomandări către autorităţi. Acum acest sector este pestriţ. Declaraţia a fost făcută de către viceministrul tineretului şi sportului, Sergiu Stanciu, în cadrul Conferinţei naţionale: „Dezvoltarea cooperării intersectoriale în domeniul politicilor de tineret”, organizată de către Ministerul Tineretului şi Sportului, transmite IPN.

Oficialul a remarcat că sectorul de tineret nu are actualmente o structură bine determinată. „Aşa cum există sectorul sănătăţii, educaţiei, aşa trebuie să existe şi sectorul tineretului, după practica europeană. Activităţile şi problemele tinerilor nu trebuie abordate la general”, a subliniat viceministrul. Pe lângă consolidarea sectorului de tineret, trebuie să se obţină recunoaşterea specialiştilor de tineret, aceştia trebuie să aibă un statut. „Ne trebuie cel puţin 2 ani pentru pregătirea tuturor documentelor pentru recunoaşterea lucrătorului de tineret şi implementarea standardelor minime de calitate, ca acest sector să fie recunoscut”, a subliniat Sergiu Stanciu. Această conferinţă, a remarcat oficialul, vine în întâmpinarea structurilor care sunt interesate de sectorul de tineret.

Cele mai importante probleme cu care se confruntă astăzi tinerii (menţionate la conferinţă)  sunt: locurile de muncă, studiile de calitate, accesul la locuinţe etc. Prin consolidarea acestui sector, aceste probleme vor fi auzite şi rezolvate, va exista o relaţie intersectorială consolidată.

Prezent la eveniment, coordonatorul rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a spus că acest sector are viitor, iar vocea tinerilor moldoveni se face auzită la forurile internaţionale. Oficialul a subliniat că pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă tinerii, trebuie şi mai mult sporite eforturile de colaborare între societatea civilă, autorităţile centrale, grupurile de lucru din comunităţi.

Evgeniia Petrivska, expert la Programul Parteneriatului Estic pentru Dezvoltarea domeniului de Tineret (EPYRU), a menţionat că este nevoie de cooperare intersectorială pentru a garanta luarea în considerare a condiţiilor şi nevoilor tinerilor în procesul de elaborare a politicilor. Succesul cooperării intersectoriale nu este cooperarea ad-hoc, ci cooperarea mult mai structurată şi regulată.

Constantin Ţurcanu, consultant superior în Direcţia programe de tineret a Ministerului Tineretului şi Sportului, a subliniat că scopul reuniunii vizează elaborarea recomandărilor pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil şi eficient în domeniul tineretului, în vederea soluţionării, într-un mod coordonat, a problemelor tinerilor.

Preşedintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, Doru Curoşu, a spus că în ultimii ani implicarea tinerilor a fost un obiectiv de bază al ONG-urilor, al instituţiilor de stat, al Guvernului, pentru oferirea a cât mai multe pârghii şi platforme de implicare şi consultare a tinerilor. Acest a spus că acum tinerii sunt mai mult implicaţi, au mai multe oportunităţi. Acesta a menţionat că în rezolvarea problemelor ce ţin de tineret trebuie să fie implicaţi toţi tinerii. „Nimic pentru tineri fără tineri”, a subliniat Doru Curoşu.

Conferinţa reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-uri, centre de resurse pentru tineri, experţi, şi are loc în perioada 12-13 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.