Locatarii din cele două blocuri locative din strada Mihai Eminescu în oraşul Vatra, municipiul Chişinău, care acum o săptămână au fost deconectaţi de la agentul termic, rămân în continuare fără căldură.
Primarul oraşului Vatra, Ion Bobeica, a declarat pentru IPN că a încercat pe parcursul săptămânii să poarte discuţii cu furnizorul, a fost expediată şi o scrisoare prin care a fost solicitată reconectarea, însă acesta insistă ca locatarii să formeze o asociaţie cu care urmează să fie încheiat un contract. Primarul susţine că, potrivit legislaţiei, furnizorul poate să încheie contracte directe cu fiecare consumator, dar evită acest lucru.
Ion Bobeica a mai spus că se invocă şi datorii neacoperite, care între timp s-a constat că nu sunt de 60 de milioane de lei pentru ambele blocuri, cum se credea anterior, ci în jur de 10 mii. Primarul susţine că le-a acordat locatarilor asistenţa necesară pentru ca aceştia să creeze o asociaţie, însă cetăţenii nu au făcut nimic până în prezent.
Solicitat de IPN, viceprimarul de ramură al municipiului Chişinău, Vlad Coteţ, a declarat că locuitorii celor două blocuri trebuie să formeze o asociaţie de locatari, cu care furnizorul urmează să încheie un contract. De asemenea, locatarii care au datorii sunt îndemnaţi să le plătească.
Cele două blocuri au fost construite de către o întreprindere de stat din subordinea Ministerului Mediului, dar care s-a dezis de ele. Blocurile sunt cu 2 etaje şi au câte 16 apartamente, iar în prezent locatarii se descurcă fiecare cum poate, cu reşouri electrice şi alte aparte de încălzit.