Consiliul Coordonator al Audiovizualului ar trebuie să sancţioneze unele instituţii mass-media pentru reflectarea părtinitoare şi dezechilibrată a campaniei electorale. Aceasta este una din concluziile raportului de monitorizare a mass-media în campania electorală nr. 5, realizat de Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia Presei Electronice în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte. Raportul a fost prezentat astăzi, 27 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia IPN.
Vasile State, directorul executiv al APEL, a menţionat că televiziunile nu excelează la capitolul echilibrul surselor şi imparţialitate. Spre exemplu, la N4 din toate ştirile conflictuale 82% au fost dintr-o singură sursă. Acest post, alături de TV7, a prezentat în context preponderent pozitiv PLDM. Accent TV, pe de altă parte, a prezentat PLDM mai mult în context negativ. Prime TV, Publika TV, Canal 2 şi Canal 3 au favorizat masiv PDM şi au plasat preponderent în context negativ PCRM şi PPP. Jurnal TV a defavorizat masiv PDM. „În perioada de referinţă, televiziunile au revenit la practici pe care le considerăm păguboase, după o săptămână relativ calmă, cea de dinainte, în care s-au constatat anumite ameliorări. De această dată am constatat că lucrurile au degradat pe anumite segmente. Mă refer aici la respectarea normelor profesionale, dar şi la mediatizarea şi prezentarea dezechilibrată a concurenţilor electorali”, a declarat Vasile State. În context, el a menţionat că Moldova 1 şi Pro TV au fost cele mai echilibrate dintre posturile monitorizate.
Nadine Gogu, directoarea CJI, a declarat că dintre posturile radio monitorizate, Russkoie Radio şi Radio Moldova nu au favorizat sau defavorizat în mod clar vreun concurent electoral. Radio Plai a favorizat PDM prin numărul mare de ştiri şi Vocea Basarabiei a favorizat uşor PLDM.
Petru Macovei, directorul API, şi-a exprimat îngrijorarea privind lipsa materialelor de educaţie electorală în ziarele monitorizate, dar şi privind procentajul redus şi în descreştere faţă de raportul precedent al ştirilor nepărtinitoare – doar 44% din numărul total din ziare. Moldova Suverană a favorizat clar PLDM şi a defavorizat PSRM şi PPP; Timpul a favorizat clar PDM şi a prezentat doar în context negativ PCRM, PSRM şi PPP; Panorama a favorizat în mod evident PPP şi PSRM, dezavantajând totodată PLDM şi PDM; Ziarul Naţional a prezentat doar în context pozitiv PLDM, iar PDM în context pozitiv şi neutru; Nezavisemaia Moldova a favorizat masiv PCRM şi a defavorizat PLDM, PDM, PL şi, mai rar, PSRM şi PPP. Jurnal de Chişinău nu a favorizat niciun concurent electoral, dar a prezentat preponderent în context negativ PDM, PLDM, PL, PPP şi PSRM, iar Komsomolskaia Pravda v Moldove nu a favorizat în mod clar niciun concurent, deşi PCRM, PLDM, PDM, PSRM, PPP şi PL au avut cea mai mare vizibilitate în acest ziar, în context neutru.
În ceea ce priveşte portalurile online, Petru Macovei a remarcat că jurnal.md şi omg.md au avut mai multe materiale părtinitoare decât nepărtinitoare. Jurnal.md nu a favorizat niciun concurent, însă a prezentat în context negativ PDM şi, într-o măsură mai mică, PCRM, PPP, PSRM şi PLDM. Omg.md a favorizat masiv PPP şi uşor PCRM, prezentând însă în context negativ PLDM şi PDM. Moldova.org, deşi a avut cea mai mare pondere a ştirilor nepărtinitoare, a avantajat uşor PDM. Politik.md a favorizat clar PPP şi, într-o măsură mai mică, PSRM şi PPRM, dar a defavorizat PDM, PLDM şi PLR. Moldova24.info a favorizat vădit PPP şi a prezentat în context preponderent negativ PLDM.
„CCA trebuie să aplice legea. Noi, la rândul nostru, semnalăm încălcările şi concluziile noastre coincid în mare parte cu concluziile CCA”, a declarat directorul API.
Monitorizarea are loc în cadrul unui proiect finanţat de Fondul Naţional pentru Democraţie (NED) al SUA, Ambasada SUA în Republica Moldova şi de Fundaţia Est-Europeană din fondurile alocate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei (DANIDA).