Bugetele locale alocă în medie 23 de lei per tânăr. Unele raioane nu dau nici un leu

Cheltuielile medii per tânăr, la nivel național, au constituit 23 de lei în anul 2020. Dar există și raioane care alocă zero lei. Acesta, în timp ce altele alocă 104 lei per fiecare tânăr din raion. Conform datelor recepționate de la administrațiile publice locale, s-a constatat că doar șapte unități teritorial-administrative cheltuiesc peste media națională, cu trei raioane mai puțin comparativ cu anul 2019, arată un studiu al Consiliului Național al Tineretului.

Roman Banari, secretarul general al Consiliului Național al Tineretului, a precizat pentru IPN că raioanele Strășeni, Criuleni, Edineț, Sângerei, dar și municipiul Bălți sunt teritoriile cu cea mai mare rată de executare a bugetelor pentru tineret. La Strășeni, în 2020, s-au cheltuit 104 lei per tânăr, la Criuleni  – 85 de lei, la Edineț – 64 de lei, la Sângerei – 43 de lei, iar în municipiul Bălți – 27 de lei pentru un tânăr.

La polul opus sunt raioanele Călărași și Dondușeni, care au alocat zero lei per tânăr din bugetele locale în anul 2020. La Cantemir s-au cheltuit 20 de bani per tânăr, timp de un an, la Drochia – 40 de bani, iar în raionul Ștefan Vodă – 70 de bani pentru un tânăr.

67% dintre tinerii intervievați în cadrul studiului au spus că în 2020 nu au participat la acțiuni acoperite din bugetele locale de tineret. Responsabili din unele raioane au răspuns că tinerii sunt dornici să participe la soluționarea problemelor care îi vizează, dar, din cauza pandemiei, implicarea acestora în procesele decizionale a fost limitată.

Secretarul general al CNTM recomandă autorităților plafonarea cheltuielilor pentru tineret la nivel local, pentru că „din păcate, există raioane care nu au alocat nici măcar un leu per tânăr, ceea ce este alarmant”. „De exemplu, reglementarea ca minimum 3% din bugetul raional să fie alocat pentru sectorul tineret, ar soluționa unele probleme”, a specificat Roman Banari.  

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2020 în Republica Moldova erau peste 680 de mii de tineri, ceea ce constituie 26% din populația Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.