Biserica „Buna Vestire” cheamă oamenii să se roage pentru un preşedinte înţelept

Biserica baptistă „Buna Vestire” cheamă cetăţenii la 15 ianuarie, ziua alegerilor prezidenţiale, să se roage pentru alegerea unui preşedinte înţelept. Reprezentanţii Bisericii au făcut apel şi către preoţi şi pastori, pe care i-au îndemnat să cheme duminică poporul la rugăciune pentru alegerea şefului statului, transmite Info-Prim Neo. Pastorul Vasile Filat a declarat într-o conferinţă de presă, joi, că toţi creştinii trebuie să se roage pentru ca preşedintele să-şi înţeleagă bine responsabilităţile pe care le are în faţa lui Dumnezeu şi în faţă poporului. „Noi, creştinii, ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să fie ales la 15 ianuarie un preşedinte înţelept. Ne rugăm ca acest preşedinte să fie un model de maturitate şi un model de discernământ pentru clasa politică din Moldova şi ca prin respectul său să aibă un impact şi asupra celorlalţi politicieni”, a spus pastorul. Vasile Filat a mai îndemnat politicienii să citească şi să consulte Sfintele Scripturi. „Ne rugăm ca politicienii care sunt la cârma statului, care sunt la conducere, să-şi facă timp pentru studierea Sfintelor Scripturi, aşa ca să se conducă de valorile şi de înţelepciunea lui Dumnezeu. Noi le recomandăm să consulte cartea sfântă, Biblia. Cartea lui Dumnezeu conţine foarte multă înţelepciune în ceea ce priveşte arta şi ştiinţa guvernării statului”, a menţionat pastorul. Vasile Filat a îndemnat creştinii să înceapă ziua de mâine cu rugăciune, pentru că mâine este ziua plecării în veşnicie a Sfântului Vasile cel Mare. „Să începem ziua cu o rugăciune pentru liderii politici ai ţării. Să fie ales la conducerea ţării un om integru, un om cu frică de Dumnezeu, un om care cu adevărat urmăreşte binele şi un om care va face deosebirea între ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Un om cu bun şi fin discernământ”, a spus pastorul. Cât despre pretendenţii anunţaţi, Leonid Talmaci şi Oazu Nantoi, pastorul Vasile Filat a spus că ambii sunt oameni de valoare, cu potenţial. „Despre oamenii aceştia nu am auzit nimic care ne-ar face să ne îngrijorăm în sens de Biserică, credinţă sau valori”, a spus Vasile Filat. Întrebat de ce Biserica se amestecă în treburile politice, Vasile Filat a spus că nu face altceva decât să cheme lumea la integritate, pentru ca oamenii să aibă frică de Dumnezeu şi ca fiecare să contribuie la alegerea şefului statului. Pe 15 ianuarie deputaţii vor încerca să aleagă preşedintele Republicii Moldova.
  • vasile filat despre apelul catre cetateni si politicieni.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.