Bărbatul din Leova, care şi-a omorât fiica în bătaie, a fost condamnat la 10 ani de puşcărie

Bărbatul din Leova, care şi-a omorât fiica în bătaie, a fost condamnat la 10 ani de detenţie în penitenciar de tip închis. Sentinţa a fost pronunţată de către judecătoria raională,  transmite IPN.

Cazul a avut loc pe 26 ianuarie curent. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, bărbatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat fiicei sale de 5 ani multiple lovituri peste diferite părţi ale corpului. Fetiţa a fost transportată la spital în comă profundă, după ce a zăcut mai multe ore la podea. Copila a decedat câteva zile mai târziu, fără să-şi mai revină.

Procurorii consideră sentinţa prea blândă şi anunţă că o vor ataca în instanţa superioară.

Statisticile Procuraturii Generale arată că în primele 6 luni ale anului curent, în republică au fost pornite 581 de cauze penale vizând violenţa în familie. În primul semestru au fost eliberate 223 de ordonanţe de protecţie a victimelor violenţei în familie. Din numărul total al cauzelor penale declanşate, 341 au fost expediate de procurori pentru examinare în instanţele de judecată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.