Aviz negativ pentru proiectul de lege privind capitalul familial

Guvernul a dat aviz negativ inițiativei legislative a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor care prevede acordarea unei prestații sociale definită capital familial, al cărei scop constă în acordarea sprijinului din partea statului la nașterea copiilor. În avizul său, Guvernul precizează că, în contextul în care cadrul normativ reglementează deja tipurile și cuantumul prestațiilor adresate familiilor cu copii, autorii proiectului de lege nu au reflectat în nota informativă motivul emiterii unui nou act normativ în acest domeniu, transmite IPN.

În aceeași ședință, Guvernul a dat aviz negativ și pentru proiectul BCS privind compensarea tarifelor la gazele naturale și energia termică, utilizate de consumatorii casnici. Motivul invocat de executiv este că proiectul nu stabilește clar cuantumul compensațiilor, mecanismul, condițiile și perioada de acordare a acestora, organele abilitate cu dreptul de calculare şi plată a compensațiilor preconizate, subiectele respective nefiind reflectate nici în nota informativă. De asemenea, Guvernul precizează că a aprobat anterior prevederi cu privire la compensarea facturilor la gaze și termificare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.