Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a efectuat mai multe controale a activităţii distribuitorilor de servicii şi a constatat numeroase încălcări. Unii distribuitori activau ilegal sau difuzau posturi TV fără să deţină acest drept, transmite IPN.
CCA solicită respectarea ofertei serviciilor de programe retransmise, iar în raport cu distribuitorii care activează ilegal va sesiza organele de drept. De asemenea, titularii de autorizaţii de retransmisie TV în a căror activitate au fost atestate derogări grave de la legislaţia audiovizuală au fost sancţionaţi cu avertizare publică şi amenzi în mărime de 1800 şi 5400 de lei.
În cadrul şedinţei CCA a fost expusă şi ideea de a atenţiona deţinătorii drepturilor de autor asupra posturilor retransmise ilegal ca aceştia să-i poată acţiona în judecată pe distribuitori şi cere despăgubiri.