La Bălţi urmează să fie construit un spital regional, cu o capacitate de 250 de paturi, care ar deservi locuitorii din zona de nord a ţării. Instituţia medicală va presta servicii inclusiv în domeniul cardiochirurgiei şi neurologiei. Proiectul privind construcţia şi dotarea cu utilaj a spitalului a fost acceptat de către Comitetul interministerial pentru planificare strategică al Guvernului, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, perioada de implementare a proiectului este de patru ani (2016-2019), iar Ministerul Sănătăţii urmează să prezinte în termene rezonabile studii privind costul proiectului. Donatorul potenţial este Guvernul Japoniei.
În cadrul şedinţei a fost acceptat şi proiectul de construcţie a staţiei de epurare a apelor uzate pentru oraşul Soroca. Termenul de implementare este de 3 ani din momentul semnării contractului de finanţare. Costul acestuia este de circa 7,7 milioane de euro, dintre care 30% constituie grantul acordat de Slovenia, 60% împrumut oferit de Banca Slovenă şi 10% din Fondul ecologic al Republicii Moldova.
Totodată, a fost aprobată oportunitatea avansării negocierilor cu Guvernul Spaniei în vederea finanţării proiectului destinat energiei regenerabile. Creditul pentru proiectul în cauză, în valoare de 20 de milioane de euro, este destinat procurării de echipamente pentru eficientizarea energetică şi va contribui la reducerea dependenţei ţării de importul de resurse energetice.
De asemenea, s-a discutat despre posibilitatea accesării unui grant din partea Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul programului Parteneriatul pentru Pace, în mărime de un milion de euro, pentru distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase, stocate pe teritoriul Republicii Moldova.
Comitetul interministerial pentru planificare strategică a convenit şi asupra oportunităţii extinderii misiunii de consilieri europeni de nivel înalt, de la 15 la 26, în scopul dinamizării procesului de implementare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, în special în domeniul reformării justiţiei, combaterii corupţiei, asigurării stabilităţii în sectorul financiar-bancar.