Au fost aleşi primii 7 interpreţi care vor concura în marea finala naţională a Eurovisionului

Publicul a ales 7 concurenţi ai primei semifinale naţionale a concursului Eurovision Moldova. Aceştia vor concura pe 16 martie la marea finală a concursului pentru a reprezenta Moldova în Suedia. Prima semifinală a fost moderată de către interpretul Cătălin Josan şi prezentatoarea de la postul public „Moldova1”, Evelina Vîrlan. Semifinala fost deschisă de către Pasha Parfeni şi încheiată de formaţia formaţia Zdob şi Zdub, transmite Info-Prim Neo. Astfel, concurenţii care vor participa la finala naţională Eurovision Moldova sunt: Boris Covali cu piesa „Runaways”; Aliona Moon cu piesa „A milion”; Doiniţa Gherman cu piesa „Planeta e un rai”; Vitalie Negruţa – You’ll be mine; Felicia Dunaf – Codename Felice; Cristina V & Glam Girls – Celebrate şi Svetlana Bogdanova cu piesa „Conquer My Heart”. Juriul a fost constituit din 8 membri, printre care Nicu Ţărnă, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Tatiana Cerga, Dorel Burlacu şi alţii. La cea de-a doua semifinală, care va avea loc pe 14 martie, vor concura alţi 12 concurenţi. La ediţia din anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată la Eurovision de Pasha Parfeni, care s-a clasat pe locul 11. Anul acesta, concursul va avea loc în Malmo, Suedia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.