Atac asupra casei preşedintelui raionului Căuşeni

Locuinţa preşedintelui raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a fost atacată noaptea trecută de către persoane necunoscute. Indivizii au aruncat 3 sticle cu material explozibil.

Solicitată de IPN, Mariana Beţivu, ofiţer de presă la Inspectoratul General al Poliţiei, a declarat că, la ora 02.30 noaptea, la Inspectoratul de Poliţie Căuşeni a parvenit o sesizare despre un atac asupra locuinţei preşedintelui raionului.

Una din sticlele aruncate s-a spart de acoperiş, dar nu a provocat o deflagraţie. Nimeni din casă nu a avut de suferit.

Pe marginea acestui caz a fost pornită o urmărire penală, iar  făptaşii, dacă vor fi identificaţi, riscă până la 6 ani de închisoare.

Partidul Liberal Democrat din Moldova a remis un comunicat de presă în care formaţiunea îşi exprimă speranţa că autorii atacului asupra casei  preşedintelui raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, membru al PLDM, vor fi depistaţi şi sancţionaţi conform normelor legale. PLDM aşteaptă, în acest sens, concluzia organelor de anchetă. Până atunci, solicită abţinerea de la interpretări speculative a cazului. De asemenea, PLDM se disociază de la comentariile politice personale exprimate pe marginea acestui caz, pe care îl consideră regretabil.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.