Aproape 400 de dosare au fost selectate pentru „Prima Casă”

Până acum 389 de dosare au fost selectate în cadrul Programului municipal „Prima Casă”, iar altele 62 sunt în proces de examinare. Cei mai mulţi solicitanţi sunt din sectorul Buiucani al capitalei. Informaţiile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, vineri, de către primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, transmite Info-Prim Neo. Cei mai mulţi dintre solicitanţi sunt gata să ofere un avans de la 5 la 30% din costul locuinţei. Alţii sunt gata să plătească chiar şi jumătate din preţ. Dosarele selectate vor fi expediate băncii pentru verificare, ca mai apoi solicitanţii de apartamente să încheie contractele de creditare. La prima etapă este prevăzută construcţia a 4 blocuri locative. Lucrările la primul, din strada Ghioceilor, au demarat în toamnă. În câteva luni urmează să fie aprobată schema de proiectare. Repartizarea apartamentelor va fi efectuată conform punctajului acumulat de solicitanţi, în dependenţă de criteriile stabilite de program. Participanţii la Programul „Prima Casă” vor putea opta şi pentru un apartament de tip mansardă. Termenul de construcţie la apartamentele-mansardă este mai mic şi variază de la 6 luni până la un an. În cadrul Programului vor fi construite peste 400 de apartamente de tip mansardă, cu o suprafaţă locativă de până la 30 de metri pătraţi. Pentru construcţia mansardelor sunt identificate 14 blocuri de locuit. Dorin Chirtoacă spune că achiziţionarea apartamentelor de tip mansardă prin intermediul Programului municipal „Prima Casă” vine cu anumite facilităţi. Pot depune dosare şi persoanele cu venituri mici, până la 2400 lei lunar per familie. În cadrul Programul „Prima Casă” pot fi cumpărate apartamente şi în blocuri nefinisate, precum şi apartamentele de pe piaţa secundară. Dorin Chirtoacă susţine că în cazul blocurilor nefinisate companiile de construcţie ar trebui să fie cele care vin cu oferta privind achiziţionarea apartamentelor. În cazul în care persoanele doresc să îşi procure un apartament de pe piaţa secundară, trebuie să încheie un contract de pre-cumpărare, ca mai apoi să depună dosarul la pretura de sector. Creditele eliberate în cadrul Programului „Prima Casă” sunt pentru o perioadă de la 10 până la 30 de ani, cu o rată a dobânzii de 9 % anual. Până la întoarcerea împrumutului apartamentele construite vor fi lăsate în gaj băncii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.