API va crea o reţea de 12 jurnalişti specializaţi în realizarea materialelor privind integrarea europeană

Asociaţia Presei Independente (API) va crea o reţea din 12 jurnalişti care vor fi specializaţi în realizarea materialelor la tema integrării europene. La 1-2 februarie are loc seminarul introductiv în problematica europeană în urma căruia vor fi selectaţi jurnaliştii respectivi, transmite Info-Prim Neo. Reţeaua va fi creată în cadrul proiectului „Reporter European”, iar jurnaliştii selectaţi vor efectua o vizită de documentare în România în cadrul căreia vor studia parcursul României de integrare europeană. Potrivit API, majoritatea jurnaliştilor vor reprezenta presa locală, deoarece în regiuni se simte o mai mare lipsă de informaţii în acest sens. La deschiderea seminarului, Iulian Groza, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a spus că ministerul mizează pe colaborarea cu mass-media nu numai în ce priveşte îndeplinirea Planului de Acţiuni R. Moldova – Uniunea Europeană, dar şi în sensul aducerii mesajului politic de integrare europeană către cetăţenii simpli. El a menţionat că MAEIE în parteneriat cu PNUD Moldova şi Fundaţia Eurasia elaborează o strategie de informare şi comunicare în domeniul integrării europene. Strategia va propune o serie de circa 20 de proiecte, implementate inclusiv cu suportul mass-media, care prevăd instruirea jurnaliştilor, efectuarea unor sondaje de opinie, consolidarea capacităţii instituţionale a ministerelor în ce priveşte relaţiile cu presa, etc, a mai declarat el. Iulian Fruntaşu directorul Programului Iniţiative Europene al Fundaţiei Soros-Moldova a declarat că este important ca mass-media să prezinte publicului din R. Moldova costurile, beneficiile, avantajele, dar şi dezavantajele integrării. Prezentarea UE drept un „pământ al făgăduinţei” ar fi o abordare foarte aproximativă şi incorectă. UE trece prin diferite procese şi ar fi interesant ca ele să fie discutate, să fie examinat avantajul R. Moldova în cadrul procesului eventual de aderare, chiar dacă circumstanţele actuale nu sunt foarte benefice pentru o aderare imediată sau pe parcursului următorilor 5-6 ani, a declarat el. Proiectul „Reporter European” este realizat cu susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.