Alegerile au fost libere şi deschise, observatori CSI

Misiunea de observatori a Adunării Interparlamentare a Statelor participante la Comunitatea Statelor Independente susţine că alegerile prezidenţiale din 30 octombrie au fost libere, deschise şi concurenţiale. Concluziile au fost prezentate de Alexei Sergheev, secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Alexei Sergheev a declarat că cei 70 de observatori din partea misiunii au reuşit să ajungă într-un număr mai mare de secţii de votare decât cel preconizat, şi anume în 267. Observatorii au constatat că toate secţiile de vot au fost echipate cu tot necesarul, însă la prima oră de la începerea procesului de vot în câteva secţii au apărut probleme tehnice, care au fost înlăturate la scurt timp. Secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI a apreciat înalt deschiderea Comisiei Electorale Centrale faţă de toate chestiunile care necesitau intervenţie şi a apreciat că autoritatea electorală centrală a întreprins măsurile legale pentru desfăşurarea alegerilor într-o manieră democratică.

Totuşi, au fost şi câteva abateri care au ajuns în vizorul misiunii de observatori. Acestea se referă în mare parte la amplasarea afişajului electoral în preajma secţiilor de votare. Au fost constatate cazuri când cetăţenii au încercat să scoată buletinul de vot din secţia de votare, iar la o secţie de votare un cetăţean a primit două buletine de vot, dar în toate cazurile s-a intervenit operativ, ceea ce a fost apreciat pozitiv de către misiunea de observatori.

Coordonatorul misiunii, Akramşo Felaliev, a declarat că neajunsurile tehnice nu au influenţat procesul de vot, iar autorităţile electorale au dat dovadă de un nivel înalt de pregătire, ceea ce a făcut posibilă participarea la vot a unui număr esenţial de cetăţeni. De astăzi, misiunea de observatori începe procesul de monitorizare a campaniei electorale pentru cel de-al doilea scrutin.

Alexander Kineov, membru al Comisiei Electorale Centrale a Federaţiei Ruse, a spus că procesul electoral a fost unul interesant, având în vedere că cetăţenii Republicii Moldova şi-au ales preşedintele după o perioadă de 20 de ani. Acesta a apreciat alegerile ca fiind bine organizate şi desfăşurate într-o manieră democratică şi legală. Federaţia Rusă ar trebui să preia experienţa Republicii Moldova de implementare a sistemului electronic de numărare a voturilor, ceea ce permite procesarea foarte rapidă a datelor, a mai spus Alexander Kineov. Observatorul a mai spus că a vorbit cu mai mulţi alegători, care au venit la secţiile de votare nu din inerţie, ci conştienţi de importanţa votului lor.

Misiunea de observatori a Adunării Interparlamentare a Statelor participante la Comunitatea Statelor Independente va monitoriza campania electorală şi pentru cel de-al doilea tur de scrutin.

  • alexei sergheev despre alegeri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.