Ajutoare pentru elevi

Familiile nevoiaşe, cu copii de vârstă şcolară, vor beneficia de ajutoare financiare unice în ajunul începerii noului an şcolar. În acest sens, din sursele Fondului Republican de susţinere socială a populaţiei s-au alocat 15,6 milioane de lei, transmite IPN.

Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei menţionează că stabilirea beneficiarilor se va efectua în comun cu instituţiile de învăţământ locale şi comisiile obşteşti pentru evaluarea necesităţilor de acordare a ajutoarelor materiale, pe lângă primăriile localităţilor respective.

Alocaţiile vor fi acordate prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, care vor stabili mărimea acestor ajutoare prin deciziile consiliilor de administraţie.

În municipiul Chişinău, circa 8 mii de copii vor beneficia de ajutoare unice în valoare de 700 de lei.

În  2015, peste 27 de mii de familii defavorizate, cu copii de vârstă şcolară, au beneficiat de ajutoare materiale unice, în sumă totală de 14,7 milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE