Accident în lanţ la Străşeni. O persoană a decedat pe loc

Un accident în lanţ s-a produs aseară, 23 septembrie, în raionul Străşeni în apropierea satului Bucovăţ, iar ca urmare unul dintre şoferii automobilelor implicate a murit pe loc din cauza rănilor grave.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Diana Fetco, a declarat pentru IPN că pe porţiunea de drum unde a avut loc accidentul se efectuează lucrări de reparaţie şi în unele zone circulaţia a fost redirecţionată. Se presupune că şoferul primului automobil, de model Renault, nu cunoştea despre acest fapt, dar şi din cauza vizibilităţii reduse pe timp de noapte, a frânat brusc, iar în acel moment a fost accidentat de automobilul din spate, de model Daewoo. La rândul său acesta a fost lovit din spate de un al treilea autoturism de marcă Opel.

Impactul a fost atât de puternic, încât maşina de marcă Renault a fost aruncată de pe carosabil în şanţ, iar şoferul din autoturismul Daewoo, care a fost traumatizat grav, a murit pe loc. Ceilalţi doi conducători au scăpat nevătămaţi.

Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele, inclusiv cine dintre şoferi nu a respectat distanţa şi dacă aceştia se deplasau cu viteză excesivă. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.