Şoferul, care acum doi ani a accidentat 4 tineri din satul Crasnoarmeiscoe, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. În urma impactului, unul dintre adolescenţi a decedat pe loc. Ceilalţi au ajuns la spital, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Procuratura Hânceşti a constatat că, în ianuarie 2012, aflat în stare de ebrietate avansată, şoferul a lovit tinerii pe acostament. Inculpatul, în vârstă de 26 de ani, nu şi-a recunoscut vina.
Instanţa de judecată l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, făptaşul a mai fost obligat să achite părţilor vătămate despăgubiri de 175 de mii de lei pentru prejudiciu moral şi material cauzat.