Replica șefei Moldexpo după ce administratorul Aventura Park a cerut anularea unei licitații

Conducerea Moldexpo susține că terenul ocupat de „Aventura Park” a fost utilizat fără drept timp de șapte ani. Reacția vine după ce administratorul parcului, Ștefan Macar, a declarat într-o conferință de presă că întreprinderea a refuzat în repetate rânduri să semneze un contract de închiriere și că licitația lansată recent pentru evacuarea parcului ar fi ilegală, transmite IPN.

Solicitată de IPN, directoarea interimară a C.I.E. „Moldexpo” a declarat că întreprinderea „își reafirmă poziția în corectitudinea acțiunilor întreprinse” și susține că „agentul economic a violat proprietatea statului timp de 7 ani”. Zinaida Popa afirmă că recent, acum câteva zile, parcul ar fi fost curățat pentru prima dată de către operator.

Totodată, șefa de la Moldexpo a specificat că întreprinderea lasă la discreția oamenilor să judece despre „așa-zisele investiții ale proprietarului utilajelor de distracții”, asta pentru că, potrivit Zinaidei Popa, „autorul jonglează iscusit cu emoții și fapte denaturate”.

Planurile de dezvoltare ale Moldexpo țintesc în crearea unui spațiu destinat comunității, care să includă activități sportive, zone de agrement și locuri de parcare, a precizat șefa interimară a întreprinderii. Iar ideile au fost conturate în baza solicitărilor venite de la locuitorii care traversează zilnic zona, a adăugat Zinaida Popa.

Directoarea afirmă că Moldexpo va continua să răspundă acestor nevoi și a precizat că „dacă cineva se simte lezat în drepturi, fiind într-un stat democratic, are tot dreptul să recurgă la prevederile legale”.

La rândul său, administratorul „Moto Lunaparc” a declarat în conferința de presă că în ultimii șapte ani a investit constant în dotările parcului și a încercat, fără succes, să încheie un contract legal cu autoritățile. Potrivit lui Ștefan Macar, litigiul privind terenul este încă pe rol, iar evacuarea echipamentelor ar fi abuzivă.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

13 aprilie 2025. Este organizat atelierul „Pictăm iepurele de Paște” /Str. Armenească, 67 /ora 10.00, 12.00, 14.00

13 aprilie 2025. Are loc Moldova Dance Festival 2025 (12-13 aprilie) /Hotelul Radisson Blu Leogrand /ora 12.00

13 aprilie 2025. Teatrul Național „Mihai Eminescu” prezintă spectacolul „Greva gospodinelor” /TNNE / ora 18.00

13 aprilie 2025. Teatrul „Alexei Mateevici” prezintă spectacolul „Artă” /ora 18.00

13 aprilie 2025. Teatrul „Luceafărul” prezintă spectacolul „Tata” de D. Matcovschi /ora 19.00

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Replica șefei Moldexpo după ce administratorul Aventura Park a cerut anularea unei licitații

Conducerea Moldexpo susține că terenul ocupat de „Aventura Park” a fost utilizat fără drept timp de șapte ani. Reacția vine după ce administratorul parcului, Ștefan Macar, a declarat într-o conferință de presă că întreprinderea a refuzat în repetate rânduri să semneze un contract de închiriere și că licitația lansată recent pentru evacuarea parcului ar fi ilegală, transmite IPN.

Solicitată de IPN, directoarea interimară a C.I.E. „Moldexpo” a declarat că întreprinderea „își reafirmă poziția în corectitudinea acțiunilor întreprinse” și susține că „agentul economic a violat proprietatea statului timp de 7 ani”. Zinaida Popa afirmă că recent, acum câteva zile, parcul ar fi fost curățat pentru prima dată de către operator.

Totodată, șefa de la Moldexpo a specificat că întreprinderea lasă la discreția oamenilor să judece despre „așa-zisele investiții ale proprietarului utilajelor de distracții”, asta pentru că, potrivit Zinaidei Popa, „autorul jonglează iscusit cu emoții și fapte denaturate”.

Planurile de dezvoltare ale Moldexpo țintesc în crearea unui spațiu destinat comunității, care să includă activități sportive, zone de agrement și locuri de parcare, a precizat șefa interimară a întreprinderii. Iar ideile au fost conturate în baza solicitărilor venite de la locuitorii care traversează zilnic zona, a adăugat Zinaida Popa.

Directoarea afirmă că Moldexpo va continua să răspundă acestor nevoi și a precizat că „dacă cineva se simte lezat în drepturi, fiind într-un stat democratic, are tot dreptul să recurgă la prevederile legale”.

La rândul său, administratorul „Moto Lunaparc” a declarat în conferința de presă că în ultimii șapte ani a investit constant în dotările parcului și a încercat, fără succes, să încheie un contract legal cu autoritățile. Potrivit lui Ștefan Macar, litigiul privind terenul este încă pe rol, iar evacuarea echipamentelor ar fi abuzivă.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Un laborator criminalistic multifuncțional pentru instruirea practică a polițiștilor a fost inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne. Unitatea de instruire a fost renovată și echipată cu sprijinul PNUD și al Guvernului SUA, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, viitorii polițiști, dar și actualii angajați ai sistemului afacerilor interne vor dispune de condiții mult mai bune pentru a-și dezvolta abilitățile de cercetare la fața locului și examinare criminalistică.

Laboratorul include spații specializate pentru activități practice: două săli multifuncționale, un model al unei unități de gardă, săli pentru audieri speciale și prezentare spre recunoaștere, laboratoare de grafoscopie, traseologie, dactiloscopie, chimie, precum și spații pentru acordarea primului ajutor și pentru activități în domeniul IT.

Ministra MAI, Daniela Misail-Nichitin, consideră că inaugurarea laboratorului criminalistic multifuncțional reprezintă un pas important spre o educație de calitate în cadrul MAI.

„Aici studenții vor învăța cum să transforme teoria în acțiune și vocația în carieră, pregătiți să răspundă profesionist provocărilor reale din teren”, a declarat ministra.

Însărcinatul cu afaceri la Ambasada SUA în Republica Moldova, Daniela DiPierro, a spus că donația de echipamente criminalistice a sporit și mai mult capacitatea acestui laborator de a sprijini investigațiile. Abilitățile dezvoltate vor ajuta forțele de poliție din Moldova mulți ani de acum înainte.

Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, a remarcat că această unitate de instruire, renovată și echipată cu sprijinul generos al Guvernului SUA, va fi utilizată anual de peste 5 000 de studenți și ofițeri de poliție, atât pentru formarea inițială, cât și continuă.

Potrivit MAI, studenții vor folosi echipamentele ca să învețe cum se desfășoară o investigație criminalistică detaliată – de la prelevarea și examinarea urmelor biologice, amprentelor, urmelor lăsate de obiecte dure, până la examinarea dispozitivelor digitale și investigarea documentelor falsificate.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.