logo

Valeria Biagiotti: În patru ani, relațiile moldo-italiene s-au intensificat foarte mult


https://ipn.md/public/index.php/ro/valeria-biagiotti-in-patru-ani-relatiile-moldo-italiene-s-8004_1080258.html

Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, ajunsă la final de mandat, spune că în cei patru ani, relațiile bilaterale s-au intensificat foarte mult, cu excepția ultimul an, care a dus multe dificultăți, inclusiv în relațiile moldo-italiene. Diplomata menționează că intensificarea relațiilor este atât meritul misiunii diplomatice, cât și al autorităților. Acest fapt a venit și ca o evoluție spontană legată de integrarea tot mai mare a populației italiene și moldovenești. Declarațiile au fost făcute în cadrul interviului IPN: „Ne revedem cu bine, Moldova!”.

Valeria Biagiotti a menționat că relațiile bilaterale au vizat multe sectoare, pornind de la cele tradiționale, dar și la altele noi. Este vorba despre domeniul  mediului, protecției civile, sectorul social, economia, cultura, chiar și colaborare între trupele de carabinieri, din ambele state. Prin urmare, bilanțul este unul pozitiv.

„Aș menționa două domenii în care colaborarea a adus o satisfacție deosebită. În primul rând, este vorba despre promovarea studierii limbii italiene. În ultimii ani, ne-am bucurat de venirea la Chișinău a unui lector italian. Datorită acestui fapt, a sporit numărul de cursuri de limbă italiană, atât în instituțiile școlare, cât și în universități. Ultimul eveniment a fost lansarea cursului de limbă italiană la Universitatea Tehnică a Moldovei”, a notat ambasadoarea.

Valeria Biagiotti a enumerat mai multe proiecte realizate, printre care și Săptămâna bucătăriei italiene în lume și Ziua designului italian – evenimente care au permis fortificarea relațiilor de colaborare la nivel instituțional, universitar etc.

Ambasadoarea Italiei recunoaște că și diplomații au anumite nemulțumiri sau frustrări în activitatea lor. Ale ei sunt legate în special de ultimul an. Or, din cauza pandemiei, nu a fost posibil să fie realizate multe din inițiativele planificate. Un alt domeniu care este o sursă continuă de frustrări este sectorul consular, în special cazurile dificile la care a lucrat foarte mult pe durata mandatului, și acesta vizează răpirea internațională de copii.

Potrivit oficialei, pandemia COVID-19, din păcate, a influențat reducerea schimburilor comerciale, reducerea mobilității și, din păcate, reducerea numărului de conexiuni. Dacă acum un an Chișinăul era conectat cu multe orașe din Italia prin zboruri zilnice, acum numărul acestor s-a redus drastic.

„Pandemia a fost o situație absolut nouă pentru toți, dar mai ales pentru Italia, care s-a confruntat printre primele cu acest virus. Și atunci a fost necesară o soluție pentru a proteja oamenii, sănătatea și viața lor, dar și pentru a reduce impactul asupra vieții cetățenilor, a economiei. Ceea ce este important, atât pentru moldoveni, cât și pentru italieni, este să ne gândim și să facem tot posibilul pentru a limita răspândirea virusului. Din păcate, nimeni nu este în siguranță. De asta este important să fim responsabili”, a mai spus Valeria Biagiotti.