logo

Sergiu Litvinenco: Stoianoglo a vrut să plece, dar nu i s-a permis


https://ipn.md/ro/sergiu-litvinenco-stoianoglo-a-vrut-sa-plece-dar-nu-7965_1085881.html

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a avut intenția de a-și prezenta demisia, însă nu i s-a permis. O spune ministrul justiției, Sergiu Litvinenco. Potrivit oficialului, chiar dacă acum Stoianoglo ar renunța la funcția de șef al Procuraturii Generale, evaluarea activității acestuia va fi finalizată. Litvinenco spune că în luna decembrie comisia de evaluare va veni cu un raport final privind activitatea lui Stoianoglo, notează IPN.

Ministrul justiției spune că, odată inițiat, procesul de evaluare a activității Procurorului General suspendat va fi finalizat, indiferent dacă Stoianoglo își prezintă sau nu demisia.

„Stoianoglo ar fi vrut să plece, dar nu i s-a permis de către un personaj care nu este acum în Republica Moldova. Dacă Stoianoglo demisionează în momentul în care evaluarea este deja inițiată, ea trebuie să fie finalizată, chiar dacă subiectul evaluat nu va avea vreo funcție în Procuratură pentru viitor, pentru a stabili niște standarde ale activității procurorului general ar trebui ca evaluarea să fie dusă la bun sfârșit”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit ministrului justiției, dacă membrii comisiei de evaluare vor oferi calificativul „nesatisfăcător” activității procurorului general suspendat, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune șefului statului demiterea acestuia. Totuși, nu este cert, dacă imediat după anunțarea vacanței funcției va fi organizat sau nu concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Generale.

„Conform legii, evaluarea trebuie să fie finalizată în 30 de zile de la data constituirii comisiei. Comisia, cel mai probabil, va fi constituită luni. Respectiv, 30 de zile începând cu ziua de luni. În a doua parte a lunii decembrie, evaluarea ar trebui finalizată. În momentul în care funcția devine vacantă, CSP poate iniția concursul sau CSP poate decide ca să fie continuat interimatul. Ambele opțiuni sunt valabile și legale”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Potrivit unui proiect de modificare a legii cu privire la Procuratură, lista criteriilor de eligibilitate pentru candidații la funcția de procuror general și șefi ai procuraturilor specializate, urmează a fi extinsă. Astfel, la șefia celor 3 instituții vor putea pretinde, inclusiv, cetățenii ai Republicii Moldova care activează în străinătate.

„Această modificare extinde cercul de persoane care ar putea fi eligibile pentru aceste 3 poziții, când vor fi inițiate concursurile. În cazul Procuraturii Anticorupție, oferirea posibilității ca persoanele din afară să fie șefi la Anticorupție a fost o chestiune negociată de Guvern cu reprezentanții FMI. A fost o astfel de recomandare din partea Fondului”, a mai spus ministrul justiției.

Potrivit legii, comisia care va evalua activitatea procurorului general suspendat este creată din 5 membri, propuși de către președintele Republicii Moldova, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii și un reprezentant al Procurorului General. CSM deja a delegat-o pe Lidia Bulgac, fost președinte interimar al Curții de Apel Chișinău, în cadrul acestei comisii.