logo

Reziliența Republicii Moldova în scenariul refacerii „Rusiei istorice”. Op-Ed de Anatol Țăranu


https://ipn.md/public/index.php/ro/rezilienta-republicii-moldova-in-scenariul-refacerii-rusiei-istorice-op-7978_1088046.html

 

 

Pentru Republica Moldova – un stat mic și cu o voce puțin influentă în concertul internațional, unica cale de sporire a propriei reziliențe în fața revendicărilor imperialiste ale Moscovei, este detașarea cât mai categorică de fostul spațiu sovietic, în speță, de cea ce se numește „Lumea rusă”...

 

Anatol Țăranu
 

În cadrul Conferinței pentru Securitate de la München din săptămâna trecută, s-au discutat multiple probleme existențiale ale contemporaneității, toate ele fiind la moment eclipsate de criza din jurul Ucrainei. Pe la finele Conferinței a parvenit avertismentul, titrat de The Washington Post, cu referire la serviciile speciale americane, care ar fi obținut informații potrivit cărora armata rusă a primit ordine pentru efectuarea unui atac pe scară largă asupra Ucrainei. În același timp, un înalt oficial european a declarat pentru The Washington Post din München, că nu dispune de nicio dovadă clară că Putin s-a hotărât să invadeze pe scară largă Ucraina și că nu există dovezi incontestabile în această privință. Această dihotomie în abordarea probabilității invadării militare a Ucrainei de către ruși a creat incertitudini și nesiguranță suplimentară în acțiunile politico-diplomatice internaționale de contracarare a pericolului războiului.

Incertitudini, îngrijorare, riscuri…

Între timp, în pofida declarațiilor despre începerea retragerii trupelor ruse de la hotarul cu Ucraina, Moscova aprobă decizia de a menține trupe ruse în Belarus pentru exerciții militare comune, care fuseseră programate să se încheie duminică trecută. Concomitent a început să crească alarmant numărul de focuri de artilerie pe linia de conflict din Donbas, asistat de evacuarea în masă a populației civile din zona controlată de separatiști spre Rusia. Cu insistență se crea impresia unei adevărate catastrofe umanitare care avea menirea să justifice acțiuni de contracarare a ei, inclusiv printr-o intervenție militară. 

Pe acest fundal, cancelariile occidentale se consumau în efortul de a aprecia maximal realist  probabilitatea unui război în Ucraina, chiar dacă toate informațiile de care dispuneau, în mod obiectiv vorbeau despre existența unei mobilizări extrem de masive militare ruse la hotar cu această țară, care putea în orice moment să degenereze într-o invazie militară. Inadvertența legată de mobilizarea militară a lui Putin la granițele Ucrainei era agravată de confuzia Occidentului cu privire la faptul dacă această mobilizare este doar o cacealma menită să intimideze Kievul cu scopul de a-l face să renunțe la planurile de aderare la NATO sau reprezintă o adevărată intenție de război. Iar recepționarea datelor serviciilor de informații occidentale este complicată de campaniile rusești de dezinformare, inclusiv de afirmațiile lansate în spațiul public de propaganda Moscovei despre retragerea trupelor ruse din zonă. Totuși, chir dacă nu a existat o unanimitate generală despre iminența atacului, era vădit că la moment Federația Rusă și-a construit în jurul Ucrainei forțe, logistică, elemente de comandă și control care, în cazul în care președintele Putin va da ordinul de agresiune militară împotrivă Ucrainei, toate acest elemente pot acționa într-un timp foarte scurt. De aici proveneau sentimentele de îngrijorare și risc sporit pentru probabilitatea că acțiunile Kremlinului pot să devină realmente agresive.

În condițiile unor eforturi febrile diplomatice de a opri escaladarea pericolului militar, Rusia a întreprins o uriașă demonstrație de forță militară cu exerciții nucleare care implicau rachete balistice, submarine și convoaie de tancuri. Zângănitul stringent al armelor ruse a făcut ca ministrul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, să lanseze un apel emoționant către întreaga comunitate internațională să se unească pentru a înfrunta agresiunea Moscovei. Truss a declarat că dacă Putin va ataca și ocupa Ucraina, va exista un precedent, iar acesta va fi un imbold pentru a-și folosi forțele militare pentru anexarea mai multor state foste sovietice, precum Moldova, Georgia, dar și statele baltice Lituania, Letonia și Estonia, chiar dacă ultimele fiind membre NATO. În continuare ministra britanică titra: „Putin și-a transmis public dorința să creeze Rusia Mare, că vrea să se întoarcă la situația așa cum era înainte, în care Rusia avea control asupra unor zone uriașe din Europa de Est. Deci, este atât de important ca noi și aliații noștri să-i luăm fața lui Putin. Ar putea fi Ucraina săptămâna viitoare, dar apoi care țară va fi următoarea?"

Mai multă determinare în unele cancelarii

Așteptările angoasante ale comunității internaționale privind dezamorsarea crizei din jurul Ucrainei s-au soldat cu o dezlegare în stil caracteristic politicului rusesc din ultimii ani. Președintele Putin a semnat luni decretele privind recunoașterea de către Rusia a independenței regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din Ucraina de Est. Convocat de urgență în cursul nopții de luni spre marți, Consiliul de Securitate ONU dezbate problema, iar ambasadorul Ucrainei demonstrează la această reuniune copiile decretelor privind recunoașterea „independenței” provinciilor secesioniste georgiene Osetia de Sud și Abhazia în 2008,  pentru a demonstra că ele sunt identice cu textele decretelor despre Donețk și Lugansk. „Kremlinul copiază literalmente astăzi (luni) decretele cu privire la Georgia din 2008. Niciun fel de creativitate. Cuvânt cu cuvânt, copy-paste. Aparatul xerox de la Kremlin funcționează foarte bine. Cine va fi următorul membru al ONU (în rolul Ucrainei)? Întrebarea este deschisă”, a declarat diplomatul ucrainean.

Recunoașterea de către Rusia a „independenței” teritoriilor aflate sub controlul separatiștilor pro-ruși din Lugansk şi Doneţk, prevede și intrarea trupelor ruse pe aceste teritorii, de iure aparținând Ucrainei, pentru a asigura ”menținerea păcii”. În așa fel, după un suspans de mai multe săptămâni, după ce a comasat zeci de mii de militari și echipamente la frontiera cu Ucraina, ceea ce a provocat temeri privind o invazie în țara vecină, Rusia și-a trimis armata în estul Ucrainei sub forma unor „trupe de menținere a păcii la solicitarea” Doneţkului şi Luganskului. Cu alte cuvinte, comunitatea internațională s-a trezit în fața probabilității mari de depășire a pericolului unui război imediat la scară largă, cu prețul permanentizării pericolului unui război latent în Ucraina  pe o perioadă indefinit de lungă.

Prudență maximă dată peste cap…

În toată perioada crizei din jurul Ucrainei, guvernarea de la Chișinău a dat dovadă de prudență maximă în declarații, evitând motivele de iritare a Moscovei. Fidelă acestei linii politice de conduită, șefa statului, Maia Sandu, a vorbit la Conferința pentru Securitate de la München, care s-a încheiat pe 20 februarie, despre eforturile autorităților moldovenești de combatere a corupției și despre oportunitățile de investiții oferite de țara noastră, evitând foarte precis să puncteze tema reglementării conflictului transnistrean, dar și a relației cu Rusia. Însă, deja, peste o zi după München, cursul evenimentelor a dat peste cap strategia prudenței excesive a Chișinăului, punându-i pe înalții oficiali moldoveni în fața necesității de a numi lucrurile pe nume. Surprinsă de evoluțiile dramatice a evenimentelor, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile din Chișinău condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a independenței regiunilor Lugansk și Donețk din Ucraina. Șeful statului a subliniat că astfel de acțiuni sunt contrare legislației internaționale și că Republica Moldova rămâne ferm angajată să susțină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Această poziție a fost reiterată și de Externele de la Chișinău.

După aceste declarații a devenit clar că Chișinăul tot mai mult își dă seama că ceea ce se întâmplă în regiune și recunoașterea de către Federația Rusă a celor două entități separatiste din estul Ucrainei nu poate să nu aibă impact asupra Republicii Moldova, îndeosebi pe dimensiunea transnistreană. Între timp, poziția Kievului devine tot mai tranșantă în problema conflictului transnistrean, care prin ricoșeu s-a prefăcut într-o problemă de securitate a Ucrainei însăși. Însă Chișinăul se găsește în mare dificultate privind valorificarea factorului ucrainean în dosarul transnistrean, fiind perfect conștient că destabilizarea situației în zonă poate genera efectul dominoului de reactivare ale unor conflicte socotite înghețate, cum este cel din Transnistria. Deocamdată, marele avantaj al Republicii Moldova în actuala criză din zonă este de ordin geografic, Ucraina servind ca scut teritorial ce ne desparte de Rusia, devenită tot mai agresivă în raport cu statele din fostul spațiu sovietic.

Remediu pentru „sindromul Weimar”

Recent, în discursul său de luni, 21 februarie, rostit după decizia de recunoaștere a „independenței” celor două republici separatiste din Ucraina, Donețk și Luhansk, Vladimir Putin a întreprins o tentativă de justificare a agresiunii militare ruse împotriva statului vecin, apelând la date din istorie. Președintele rus a recidivat făcând trimitere la trecutul sovietic ca argument pentru pretențiile Moscovei de recuperare a teritoriilor pierdute după implozia URSS, apreciind Ucraina ca pe un stat artificial, format la discreția liderilor sovietici Lenin, Stalin, Hrușciov. După acest discurs al lui Putin s-a confirmat odată în plus, că paradigma „Rusia istorică”, devenită generică în conceptul geopolitic putinian, provine din „sindromul Weimar” al elitelor imperiale ruse, înjosite de destrămarea imperiului sovietic, o traumă comparabilă cu cea a Reichului german umilit de tratatul de pace de la Versailles, și că ea va fi transpusă în viață prin forță, inclusiv recurgând la metoda războiului.

Odată în istorie „sindromul Weimar” a aruncat lumea în vâltoarea celui de al Doilea Război Mondial. Astăzi civilizația occidentală recurge la metode non militare în speranța de a potoli reflexele revanșarde ale imperiului rus în derivă. Însă, la moment, nimeni nu poate să prezică cu precizie prețul ce va fi decontat la viitoarea masă de negocieri în finalul acestui război. Pentru Republica Moldova – un stat mic și cu o voce puțin influentă în concertul internațional, unica cale de sporire a propriei reziliențe în fața revendicărilor imperialiste ale Moscovei, este detașarea cât mai categorică de fostul spațiu sovietic, în speță, de cea ce se numește „Lumea rusă”. Șansa Republicii Moldova constă în asumarea politică și cultural-ideologică a identității românești, care ne face străini spațiului pe care îl revendică „Rusia istorică”. Dar pentru a nu rata această șansă este nevoie de o elită politică națională capabilă s-o transpună în viață. În viitorul apropiat vom afla dacă în societatea moldovenească s-a constituit o asemenea elită politică.


 
Anatol Țăranu
doctor în istorie, comentator politic

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.