logo

Președinta Maia Sandu împlinește 50 de ani


https://ipn.md/ro/presedinta-maia-sandu-implineste-50-de-ani-7967_1089958.html

Președintele țării, Maia Sandu, își sărbătorește ziua de naștere. Șefa statului împlinește astăzi vârsta de 50 de ani. Este prima femeie în istoria țării care a ajuns în funcția de șef de stat, transmite IPN.

Maia Sandu s-a născut la 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești. Între 1989 şi 1994 a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea Management. Din 1995 până în 1998 a studiat relații internaționale la Academia de Administrare Publică pe lângă președintele Republicii Moldova. În 2010 a absolvit Harvard Kennedy School of Government. Între 2010 şi 2012,  a activat în calitate de consilier al directorului executiv la Banca Mondială, în Washington, SUA. În iulie 2012, Maia Sandu a devenit ministru al educației, funcție deținută până în iulie 2015.

În mai 2016, Maia Sandu a înființat și a fost desemnată președinta Partidului Acțiune și Solidaritate. Formațiunea a organizat și a participat la numeroase acțiuni de protest împotriva guvernării  Partidului Democrat. A participat și la alegerile prezidențiale din 2016, ajungând în turul doi.



Din februarie 2019 până în iunie 2019, a fost deputat în Parlament. În iunie 2019, a fost desemnată în funcția de prim-ministru, pe care a deținut-o până în noiembrie 2019.

Maia Sandu a condus PAS până în decembrie 2020, renunțând la funcția de președinte de partid după câștigarea alegerilor prezidențiale.



Pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a fost învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova, după victoria din 15 noiembrie 2020, când a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.