Premierul solicită să nu fie admise creșteri de preț în mod nejustificat

Premierul Natalia Gavrilița a cerut Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor să examineze de urgență posibilitatea de a extinde lista produselor de importanță socială pentru care este limitat adaosul comercial. De asemenea, a solicitat să nu fie admise creșteri de preț în mod nejustificat sau din cauza unor acțiuni de sabotare, transmite IPN

În debutul ședinței de Guvern, Natalia Gavrilița a declarat că țara trece printr-o perioadă deloc ușoară pentru economie. Și un risc major în această perioadă sunt abuzurile de pe piață. „Observăm unele majorări la prețuri care nu sunt justificate. Prețurile sunt dictate de piață, dar în Moldova prea des se întâmplă ca acestea să fie dictate de monopoluri sau înțelegeri de cartel. Eu una nu înțeleg de ce prețurile la același produs pot fi foarte diferite de la producător sau de la piață și dacă le comparăm cu prețurile din rețelele de magazine”, a remarcat premierul.

Decalajele trebuie verificate. Să se vadă dacă există un raționament economic. „Vreau să fie foarte clar – nu Guvernul și nu Parlamentul crește prețurile. Dimpotrivă, Guvernul face tot posibilul ca să protejeze cetățenii de scumpiri. Și întreprindem măsuri ca această criză să afecteze într-o măsură mai mică cetățenii. Guvernul va fi alături de oameni și nu-i va permite unui grup restrâns de interese să ne saboteze eforturile”, a mai spus Natalia Gavrilița.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.