Părinți Solidari: Autoritățile nu luptă cu pandemia, ci contra copiilor și educației

Autoritățile nu luptă cu pandemia, autoritățile luptă contra copiilor și contra educației. Este mesajul Asociației Obștești „Părinți Solidari”. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Ala Revenco, director executiv al Asociației, a spus că, în ultimele săptămâni, autorităţile dezinformează populaţia. Cu scopul de a exagera componenta de îmbolnăvire a copiilor, prezintă informaţiile într-o manieră manipulativă şi scoasă din context. „Cel mai probabil, aceste acţiuni sunt realizate pentru a argumenta menţinerea şcolilor închise până la finalul anului şcolar”, a opinat Ala Revenco.

Din 1 martie, cea mai mare parte a elevilor au trecut la învăţământul online. „La începutul pandemiei, în perioada martie-mai 2020, procesul educaţional la fel a fost online, dar în acea perioadă am avut instituită stare de urgenţă cu maxime restricţii pentru toată populaţia. În martie-aprilie 2021, cele mai dure restricţii au fost aplicate doar în raport cu sistemul de învăţământ, iar autorităţile nu au prezentat argumente relevante”, a declarat Ala Revenco. Potrivit ei, autorităţile evită să vorbească despre riscurile educaţiei online, care ar avea mai multe puncte slabe decât tari. Unii copiii rămân fără supraveghere. De asemenea, e vorba de implicarea slabă a elevilor în procesul de învăţare online, încetinirea motivării elevilor ce se află online timp îndelungat şi suprasolicitarea membrilor comunităţii de învăţare.

Ca urmare a deciziilor aprobate de autorităţi, Ala Revenco observă că, de fapt, copiii pot merge la magazin, piaţă, în transportul public aglomerat, în orice local de alimentaţie publică, la sala de sport. Dar nu pot merge la şcoală, loc vital pentru dezvoltarea intelectuală, fizică, socială şi emoţională a acestora. Analizând statistica cazurilor de COVID-19, Ala Revenco spune că, atunci când numărul de cazuri noi era de 400-700 săptămânal, autorităţile au închis şcolile, au transferat procesul de învăţământ la distanţă şi au informat excesiv şi distorsionat privind îmbolnăvirile în rândul copiilor. Iar, când numărul de cazuri era de 2400-4270 săptămânal, pentru grupurile de risc nu au fost impuse măsuri restrictive reale, nu au avut loc campanii de informare şi sensibilizare şi autorităţile nu au manifestat niciun fel îngrijorare. „De ce autorităţile nu sunt îngrijorate de un număr atât de mare de cazuri de infectare în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani? Întrucât, de la începutul pandemiei, avem circa 77 mii de cazuri, 4386 de decese, iar rata mortalităţii e de 5,7 %”, a constatat Ala Revenco. În opinia sa, interzicerea revenirii în clase a elevilor din treapta primară este o măsură fără efect. Dacă funcţionarea grădiniţelor nu a dus la creşterea bruscă a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, copiii din clasele primare la fel nu prezintă un risc considerabil pentru influenţarea numărului de cazuri înregistrate, a adăugat Ala Revenco.

Cezara Dilevschi, psiholog-psihoterapeut, a declarat că la cabinetul său s-au triplat cererile mamelor cu copii. Specialista a remarcat că impactul asupra stării fizice a copiilor, precum oboseala, e mult mai mare în cadrul orelor online. „Am multe adresări cu stări de tristeţe. lipsă de motivaţie, probleme de somn, irascibilitate la copiii mici, fiindcă nu ştiu să-şi manifeste emoţiile. La adolescenţi, lipsa socializării, activităţilor fizice îi duc într-o zonă de epizod depresiv”, a spus Cezara Dilevschi. În colaborare cu
AO „Părinți Solidari”, specialista a analizat riscurile pentru copii în cazul procesului de învăţământ la distanţă de lungă durată. 80% din participanţii la sondaj au observat diverse schimbări ale stării emoţionale la copii pe perioada de realizare a studiilor online. 59% din participanţi afirmă că copilul a pierdut motivaţia pentru studii. 69% consideră că copilul este influențat negativ de studiile la distanţă. 44% consideră că au apărut sau s-au agravat problemele anterioare de sănătate în perioada studiilor la distanţă.

Victoria Rusnac, părinte a patru copii, dintre care trei şcolari, a menţionat că, așa cum nu are o dădacă sau bunici care să o ajute cu copiii, este pusă într-o situaţie complicată. Cei doi copilaşi mici sunt purtaţi zilnic cu ea la locul de muncă. „În clasa întâi, copiii învățau doar două ore pe zi, patru zile în săptămână. Ca rezultat, jumătate de clasă încă citesc pe silabe. Mă îngrijorează faptul că eu cu copiii putem merge oriunde, la mall, restaurant, localuri, la biserică, dar la scoală nu. Nu pot să înţeleg de ce autorităţile au considerat şcoala un focar de COVID. Educaţia online în clasele primare mai mult se mimează”, a spus părintele.


AO „Părinți Solidari” propune revenirea la procesul educaţional în şcoli şi testarea profesorilor. Pe de altă parte, concentrarea eforturilor de diminuare a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 pe categoriile de vârstă 60+.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE