Condamnările la CEDO relevă injustiția existentă în Moldova? Interviu IPN cu Vladislav Gribincea

Condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului relevă injustiția existentă în Republica Moldova? În ce măsură aceste condamnări „contribuie” la imaginea Republicii Moldova pe plan internațional? Cum pot fi responsabilizați judecătorii vinovați de aceste condamnări și cum decurge reforma justiției? Răspuns la aceste și alte întrebări – în interviul Elenei Nistor cu președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea.
---

– IPN: Domnule Gribincea, în cadrul acestui interviu aș vrea să discutăm despre injustiție – noțiunea centrală a proiectului nostru și aș vrea să abordăm tema prin prisma condamnărilor Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Dar până trecem la subiectul propriu-zis, vă rog să ne inițiați pe scurt în cele mai generale noțiuni legate de CEDO: ce este aceasta, la ce servește, ce genuri de dosare examinează și pe care nu le examinează, ce condiții trebuie să îndeplinești ca să poți ajunge să-ți cauți dreptatea la CEDO?

– Vladislav Gribincea:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată cu 60 de ani în urmă și fiecare țară are câte un judecător acolo, care acționează în nume propriu. El este independent, primește salariu de la Strasbourg. Există o listă propusă de Guvern, dar judecătorul este selectat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În momentul în care devine judecător, pentru un mandat de nouă ani, el nu poate fi influențat. Acești 47 de judecători, câți sunt la ziua de astăzi, sunt asistați de niște juriști, care tot sunt angajați ai Consiliului Europei. Ei la fel sunt independenți, și primesc cereri din partea tuturor 47 de țări membre.

Peste opt sute de milioane de oameni se pot adresat la Curtea Europeană, atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Și Curtea Europeană examinează, dacă acestora le sunt încălcate drepturile sau nu. Dar pentru ca să ajungi la Curtea Europeană întâi trebuie să soliciți autorităților aici în Moldova sau în oricare altă țară ca să-ți soluționeze problema la nivel local. Doar în momentul în care problema nu se soluționează la nivel local, după epuizarea tuturor căilor interne, poți să te adresezi la CEDO.

Curtea Europeană nu are competență să examineze orice fel de încălcare a drepturilor omului, ci un număr limitat – circa 25 de drepturi de care te poți plânge. De exemplu, în cazul dreptului la concediu nu te poți plânge la Curtea Europeană. În urma examinării cererilor, și fiecare persoană se poate plânge doar de încălcarea dreptului lui, Curtea adoptă o hotărâre. De la adresare până la hotărâre trec mulți ani – de la doi, până la șapte sau chiar zece ani. E mult, dar persoanele se adresează acolo, probabil, deoarece nu au o soluție mai bună, după ce au epuizat remediile naționale.

Dând o hotărâre, Curtea Europeană obligă ca aceasta să fie îndeplinită, pentru că hotărârile Curții sunt obligatoriu, și ea compensează persoana. În situații excepționale, de asemenea, dispune, indică statului ca persoana să fie repusă integral în drepturi, de exemplu, repusă în funcția din care a fost demisă sau să i se restabilească dreptul la proprietate. În prezent, Republica Moldova este printre campioni la numărul de condamnări. În 23 de ani, de când Republica Moldova este parte la Convenție, avem peste 450 de hotărâri, dintre care marea majoritate Guvernul Republicii Moldova le-a pierdut.

– IPN: Să ne referim la tradiționala analiză, realizată anual de CRJM. Ea arătă că, în 2019, Republica Moldova s-a aflat pe locul cinci în topul țărilor împotriva cărora CEDO a pronunțat cele mai multe hotărâri. Despre ce ne vorbește acest lucru în sensul calității justiției de la noi?

– Vladislav Gribincea: Curtea Europeană, dacă dă o hotărâre, ea se referă la o încălcare. Faptul că există multe adresări la CEDO vorbește implicit despre un număr mare de încălcări. Dar nu întotdeauna acest lucru este provocat exclusiv de justiție sau injustiție. Numărul de cereri poate fi generat, de exemplu, de sistemul de drept. Cum ar fi situația din Ungaria – reducerea sistemică a pensiilor la toți printr-o lege. Aici justiția nu are ce face, e vorba de fapt de acțiune legislativă. Ei bine, ipotetic, acest lucru este posibil, totuși în cazul Republicii Moldova, marea majoritatea a condamnărilor se datorează sistemului judiciar.

Am statistici aici cu mine: începând cu anul 1997 și până pe 1 iulie 2020, avem 618 violări ale drepturilor omului. Dintre aceste 618 violări, dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecare de către judecători în mod echitabil a fost violat de 200 de ori (32%). Avem interzicerea torturii – 149 de violări (24%), dreptul la libertate și siguranță, adică dreptul de a fi liber – 92 de violări (15%), dreptul la respectul vieții private (5%), dreptul la libera exprimare – 19 cazuri (3%). Acestea sunt cele mai răspândite drepturi care sunt încălcate.

– IPN: Ce sugerează faptul că cel mai des este încălcat dreptul la un proces echitabil? Vorbim despre lacune existente în sistem?

– Vladislav Gribincea: Uneori aceste imperfecțiuni ale justiției se datorează legii, uneori, dar în cazul Republicii Moldova – nu. Spre deosebire de Italia, de exemplu, unde violările vizează durata procedurilor judecătorești din cauza supraaglomerării sistemului judecătoresc, în Republica Moldova nu este așa. Din cele 200 de violări e greu să numești un grup care ar domina. Este adevărat, avem un număr mare de hotărâri judecătorești neexecutate. Dacă nu greșesc, sunt 68, dar aceste violări sunt vechi. După anul 2010 avem foarte puține condamnări la acest capitol și ele se trag încă din anii 90, când hotărârile judecătorești se adoptau, iar Ministerul Finanțelor nu le executa.

Acum acest lucru nu mai există. Aș spune că din cele peste 200 de violări ale Convenției Europene pe dreptul la un proces echitabil, 2/3 nu se datorează neexecutării hotărârilor judecătorești, ci se datorează comportamentului judecătorilor. Și iată aceste în aceste două treimi de cazuri tipurile de violări sunt foarte diferite. Multe vizează invalidarea hotărârilor judecătorești irevocabile. Adică judecătorii spun până la Curtea Suprema de Justiție sau Curtea de Apel că „da, cauza trebuie soluționată în felul dat”, iar peste o perioadă se răzgândesc.

Așa ceva este inacceptabil. Dacă judecătorul a dat o hotărâre și a devenit definitivă ea trebuie executată și poate fi remediată doar în cazul unor carențe foarte grave. Ei, judecătorii foarte lejer acceptau inversarea soluției proprii. Curtea Europeană ne-a condamnat la acest capitol în peste 60 de cazuri. Este foarte mult – 10% din toate condamnările, ceea ce este foarte mult.

– IPN: Dar despre ce ne vorbește această „răzgândire” a judecătorilor, eventual, despre influențe din afară?

– Vladislav Gribincea: În mod normal, când judecătorii emit o hotărâre trebuie să fie absolut fermi pe soluția pe care o dau. Fiindcă nu este vorba doar despre faptul că ai dat o hotărâre prima dată. Hotărârea se dă de obicei prima dată, se menține apoi de către trei judecători în instanța de apel, pe urmă eventual se menține de cinci judecători în instanța de recurs. Sunt tocmai nouă judecători care au participat și în momentul în care revizuiești această soluție, deseori încălcând legea sau fără motive convingătoare, întrebarea simplă este – „De ce acest lucru se întâmplă?”. Și eu nu am o explicație plauzibilă pentru asta.

Cel mai des, se pare că, judecătorii își revăd propria poziție în baza argumentelor care erau în dosar – adică până la o anumită dată spuneau că „nu, argumentele trebuie tratate în felul ăsta, iar de la o anumită dată își inversează propria soluție, pe baza acelorași argumente care sunt deja în dosar. Așa ceva este inacceptabil.

Noi am încercat să examinăm mai în detaliu acest fenomen și nu am ajuns la o explicație plauzibilă. În unele cazuri, într-adevăr, este vorba despre interese economice. Și atunci inversarea soluției poate avea legături cu fenomenul corupției. Nu este cert, dar nu excludem acest lucru. În alte cazuri era vorba de interese politice majore. Și atunci nu excludem că judecătorii puteau fi influențați. Dar, dacă judecătorii ajung să accepte foarte ușor asemenea influențe, cred că acest lucru trebuie să ne pună serios pe gânduri.

La capitolul inversării hotărârilor proprii de către judecători, avem foarte multe condamnări. Aceste condamnări continuă. Prima condamnare la acest capitol a fost în 2005, adică cu 15 ani în urmă. Și noi tot în fiecare an avem condamnări la acest capitol. Adevărat că mai puține, dar ele sunt. Și atunci întrebarea e simplă – dacă CEDO dă o hotărârea, ea așteaptă ca autoritățile să remedieze cauza și astfel de hotărâri să nu mai apară peste câțiva ani. La capitolul inversării hotărârilor judecătorești irevocabile observăm condamnări și peste 15 ani de la prima condamnare. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri – de ce lucrurile acestea se întâmplă. Și impresia mea este că lucrurile țin de modul în care se face justiția în țară. Câteodată motivul ține de responsabilitatea limitată pentru hotărârile pe care le dau judecătorii. Pentru că în multe cazuri, citești hotărârea judecătorească prin care se inversează soluția irevocabilă și chiar nu înțelegi de ce se întâmplă. Eu cred că pentru așa ceva trebuiau intentate proceduri disciplinare sau chiar penale pe anumite cauze.

– IPN: Vreau să vă întreb și ce părere aveți despre acele modificări la legislație legate de acțiunile de regres pe care le va putea înainta statul împotriva judecătorilor vinovați de condamnarea Republicii Moldova de către CEDO? Este vorba despre o îmbunătățire a mecanismului, care înțeleg că a existat și până acum? Ce impresie v-a lăsat acel proiect de lege promovat în Parlament?

– Vladislav Gribincea: Haideți să pornim de la faptul că noi nu avem niciun judecător care să fi scos din buzunarul propriu compensațiile pe care statul le-a plătit din vina lui. Acesta e primul și doi – totuși, nu este normal ca judecătorul să răspundă pentru fiecare greșeală pe care o face, dar subliniez – greșeală –adică atunci când nu există intenție. Atunci când este vorba despre o „greșeală” evidentă, care nu putea fi comisă decât prin neglijarea probelor din dosar – pentru așa ceva eu cred că judecătorii trebuie să răspundă.

Ministerul Justiției a propus ca judecătorii să răspundă material doar în cazul în care sunt condamnați penal sau sancționați disciplinar. Adică, răspunderea materială să fie condiționată de condamnarea judecătorului de către colegii proprii sau sancționarea disciplinară de către colegii proprii. Vă închipuiți ce înseamnă asta? Aceasta înseamnă că de fapt mecanismul ăsta nu va fi aplicat niciodată.

– IPN: Deci, credeți că, apriori, acest mecanism este eșuat?

– Vladislav Gribincea: Nu, eu nu cred că mecanismul este ok. Dacă judecătorul, care examinează cauza ulterior, în acțiunea de regres, constată o eroare inexcuzabilă a judecătorului de la instanța anterioară, el pur și simplu obligă acel judecător să întoarcă banii înapoi. Da, subliniez, această răspundere trebuie să fie foarte excepțională și doar în cazul în care se constată că judecătorul a pronunțat cu bună știință o hotărâre ilegală. Dar nu trebuie să condiționăm acest lucru de răspundere penală a judecătorului că altfel ajungem în, efectiv, impunitate absolută.

Înțeleg că există o hotărâre a Curții Constituționale la acest capitol, care nu spune în termeni foarte clari ce ar trebuie să se întâmple, dar, avem opinia Comisiei de la Veneția. Comisia de la Veneția spune că, „da, judecătorul trebuie să răspundă material, în cazul în care se întrunesc una din două condiții: 1) fie intenția și atunci pentru intenție sunt metode de a o stabili; 2) fie eroare inexcuzabilă”. Adică, legea spune că poți condamna o persoană de la doi la cinci de închisoare, iar judecătorul îi dă zece. Am avut și cazuri de astea și nu se explică în niciun fel. Iată pentru așa ceva merită de răspuns. Sau legea spune că dacă condamni o persoană la închisoare pe un termen mai mare de cinci ani, nu poți să suspendezi executarea, iar judecătorii noștri dispun suspendarea executării. Despre altfel de situații vorbim, nu că eu cred într-un fel, iar dumneavoastră în alt fel. Sunt situații când legea îți spune negru pe alb că trebuie să procedezi în felul „x”, iar soluția judecătorească e diametral opusă.

Doar în cazul ăsta poate să răspundă material. În celelalte cazuri nu cred că judecătorii trebuie să răspundă material, că altfel magistrații se vor teme și de cel mai mic funcționar din Ministerul Justiției, pentru că într-o anumită etapă se va gândi să ceară 30 sau 50 de mii de la judecătorul care a dat o hotărâre într-un caz anume.

– IPN: Cum credeți, în ce măsură aceste condamnări de către Curtea Europeană „contribuie” la imaginea Republicii Moldova pe plan internațional, în fața partenerilor occidentali, care de fiecare dată pun accent pe stat de drept, justiție echitabilă, drepturile omului etc.?

– Vladislav Gribincea: Vorbim despre imagine, adică de reputație, de încredere și această reputație nu crește în copaci. Ea nu ți-i dată de la început, tu trebuie să o câștigi. Și iată această câștigare a încrederii se face prin exemple proprii. Iar când exemplele sunt proaste, reputația e respectivă. Când exemplele sunt bune, reputația tot este bună. Exemplele de genul dat nu pot decât să știrbească și mai mult din reputația deja proastă a justiției moldovenești.

Aici, totuși, este necesară o virgulă. Spuneam anterior că CEDO examinează cauzele într-o perioadă îndelungată. Adică, se poate întâmpla astfel încât hotărârea Curții Europene dată astăzi să se refere la situații de patru-cinci ani în urmă sau chiar șapte, nouă sau 15 ani. Atunci trebuie să fim atenți despre ceea ce vorbim, dar impresia nu se creează dintr-un sigur exemplu, ea se creează dintr-un amalgam de circumstanțe – din 10, 15, 20, 50 de exemple. Și nu este vorba de o singură zi. Știm cu toții că este ușor să pierzi încrederea și e foarte greu, în general dacă este posibil, să o restabilești. Și pentru aceasta trebuie să muncești asiduu ani de zile.

Noi avem depus un număr foarte mare de cereri bune, cu șanse mari de succes și am statisticile la data de 3 iulie 2020 – împotriva Republicii Moldova la CEDO așteptau să fie examinate 1 020 de cereri. Dintre aceste, 980 erau cereri cu mari șanse de succes. Este mai mult decât toate condamnările Republicii Moldova în 23 de ani. Spuneam anterior că avem 618 violări. Din cele 980 poate nu toate o să ajungă la condamnări fizice, fiindcă Guvernul poate să recunoască și singur violarea. Dar numărul de 980 de cereri bune este foarte mare, mai ales raportat la populația țării. Este un volum de muncă pentru Curtea Europeană pentru zece ani înainte.
---

Alte aspecte legate de responsabilizarea judecătorilor, recentele promovări în sistemul judecătoresc, precum și reforma justiției, pot fi urmărite în varianta video a interviului cu președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea.
---

Interviul este realizat în cadrul proiectului Agenției de presă IPN „Injustiția scoasă la vedere prin mijloace multimedia”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE