Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Foto IPN

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația cu privire la prelungirea măsurii a fost confirmată pentru IPN de Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Săptămâna trecută, Ion Creangă s-a prezentat în fața magistraților după câteva luni de absență. Instanța a informat apărarea că, potrivit concluziilor expertizei medico-legale, inculpatul este apt să participe la proces. Totodată, a fost dispusă examinarea dosarului în procedură generală, cu începerea cercetării judecătorești.

În aceeași ședință, procurorul a solicitat prelungirea controlului judiciar și posibilitatea aducerii silite în cazul neprezentării la instanță. Apărarea a calificat demersul drept neîntemeiat, susținând că prelungirea măsurii preventive nu se bazează pe fapte concrete.

Următoarea ședință de judecată este programată pentru luna septembrie.

Fostul funcționar este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva statului. Potrivit procurorilor, în perioada 2023-2024, el ar fi întreținut corespondență și ar fi avut întâlniri conspirative cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, când ar fi primit 500 de dolari de la un oficial rus. Ion Creangă pledează nevinovat.

Indemnizația de maternitate va putea fi acordată femeilor neasigurate în baza venitului asigurat al tatălui copilului, indiferent dacă părinții sunt căsătoriți sau nu. Modificările aprobate de Guvern urmăresc eliminarea diferențelor de tratament în sistemul de protecție socială, transmite IPN.

Până acum, o femeie neasigurată putea beneficia de indemnizație de maternitate calculată în baza venitului asigurat al soțului. Această posibilitate nu era prevăzută și pentru femeile necăsătorite, chiar dacă tatăl copilului era asigurat și își asuma responsabilitățile părintești.

Noile prevederi permit calcularea indemnizației și în baza venitului asigurat al tatălui copilului, cu condiția recunoașterii paternității. Astfel, acordarea sprijinului financiar nu va mai depinde de statutul civil al părinților.

Potrivit autorităților, modificările au scopul de a crea un sistem de protecție socială mai echitabil și de a evita situațiile în care copiii sunt dezavantajați din cauza statutului familial al părinților.

Datele Agenției Servicii Publice arată că aproximativ 19% dintre copii sunt născuți în afara căsătoriei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Foto IPN

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația cu privire la prelungirea măsurii a fost confirmată pentru IPN de Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Săptămâna trecută, Ion Creangă s-a prezentat în fața magistraților după câteva luni de absență. Instanța a informat apărarea că, potrivit concluziilor expertizei medico-legale, inculpatul este apt să participe la proces. Totodată, a fost dispusă examinarea dosarului în procedură generală, cu începerea cercetării judecătorești.

În aceeași ședință, procurorul a solicitat prelungirea controlului judiciar și posibilitatea aducerii silite în cazul neprezentării la instanță. Apărarea a calificat demersul drept neîntemeiat, susținând că prelungirea măsurii preventive nu se bazează pe fapte concrete.

Următoarea ședință de judecată este programată pentru luna septembrie.

Fostul funcționar este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva statului. Potrivit procurorilor, în perioada 2023-2024, el ar fi întreținut corespondență și ar fi avut întâlniri conspirative cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, când ar fi primit 500 de dolari de la un oficial rus. Ion Creangă pledează nevinovat.

Premierul Vasile Tofan cere revizuirea sistemului de salarizare din sectorul public, pe fondul controverselor privind salariile și sporurile din unele instituții. Până la sfârșitul lunii, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, trebuie să prezinte propuneri pentru eliminarea abuzurilor, inclusiv prin plafonarea unor venituri și eliminarea unor sporuri, transmite IPN.

„Revolta este de înțeles. Și eu sunt revoltat, pentru că nu suntem un stat bogat. Nu avem un exces de resurse care să ne permită să tolerăm abuzuri în acest domeniu”, a declarat premierul la primă ședință de Guvern.

Vasile Tofan a subliniat că recâștigarea încrederii cetățenilor este esențială pentru implementarea reformelor. Potrivit lui, Guvernul nu poate cere oamenilor să accepte măsuri dificile în timp ce tolerează abuzuri în instituțiile publice.

Totodată, premierul a anunțat că va înăspri regulile privind deplasările de serviciu în străinătate ale reprezentanților autorităților publice. El a precizat că va aproba mai riguros aceste vizite și că își propune să reducă inclusiv propriile deplasări externe, în cadrul măsurilor de combatere a risipei banilor publici.

Șeful executivului a menționat că deplasările necesare pentru negocieri, atragerea investițiilor și cooperarea cu partenerii externi vor continua, însă vizitele fără o justificare clară vor fi limitate.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025