Câteva sute de vânzători ai Pieţei Centrale din capitală au protestat luni, 5 februarie, în faţa Primăriei, reclamând acţiunile administraţiei pieţei care refuză să le prelungească contractele de arendă, forţându-i astfel să-şi înregistreze întreprinderi individuale. Protestatarii au declarat că, deşi patenta de întreprinzător, în baza căreia activează cei mai mulţi dintre comercianţi, expiră abia în anul 2009, administraţia pieţii a renegociat contractele de arendă doar cu cei care şi-au înregistrat firme. Administratorul IM ”Piaţa Centrală”, Ion Stratulat, a respins afirmaţiile vânzătorilor, susţinând că aceştia interpretează eronat situaţia şi că cele mai multe neînţelegeri sunt cauzate de necunoaşterea legislaţiei. „Suntem la început de an şi o parte semnificativă de contracte necesită a fi renegociate, ţinând cont de amendamentele care anulează, începând cu ianuarie 2007, patenta de întreprinzător pentru un şir de activităţi. Titularii, a căror patentă nu a expirat, sunt liberi să activeze în condiţiile legislaţiei în vigoare”, a declarat Ion Stratulat. Participanţii la acţiune nu au purtat pancarte şi nu au scandat lozinci. Deşi au venit la Primărie cu intenţia să fie ascultaţi de primarul interimar, Veaceslav Iordan nu a coborât să discute cu ei. După mai bine de oră de stat în frig, câtorva vânzători li s-a permis să intre la viceprimarul Petru Şveţ. Accesul presei a fost interzis. Protestatarii au început să se împrăştie, după ce colegii le-au transmis mesajul viceprimarului, precum că le vor fi returnaţi banii pentru patentă. Cei mai mulţi nemulţumiţi de faptul că sunt obligaţi sa-şi deschidă firme au declarat că vor participa, la 12 februarie, la o altă acţiune de protest împotriva deciziei autorităţilor de a anula patenta de întreprinzător. Acţiunea de protest nu a fost autorizată. Proteste ale reprezentanţilor micului business împotriva amendamentelor la Legea patentei au avut loc anterior în mai multe localităţi ale republicii. Deţinătorii de patente acuză autorităţile că îi lipsesc de locurile de muncă. Deşi statul şi-a asumat responsabilitatea de a acoperi cheltuielile pentru înregistrarea întreprinderilor, ei spun că le este frică de faptul că guvernarea nu-şi va onora promisiunea şi ei vor fi nevoiţi sa caute mijloace pentru lichidarea companiilor deschise.