Restanţele salariale se ridică la 127 mln lei
Agenţii economici datorau salariaţilor salariaţilor, către data de 30 mai, 127 mln lei. În sectorul bugetar nu sunt restanţe la plata lefurilor, a anunţat în şedinţa din 22 iunie a Guvernului prim-vicepremierul Igor Dodon, transmite Info-Prim Neo.
Salariul mediu pe economie în ianuarie-mai a constituit 2619 lei, în creştere nominală cu 12,6% faţă de perioada respectivă a anului trecut.
Potrivit lui Dodon, o creştere mai mare a salariului în această perioadă s-a înregistrat în sectorul bugetar, având în vedere majorările operate la 1 ianuarie şi 1 aprilie.
În sectorul real există creştere, dar e mai mică, a spus prim.vicepremierul. În aprilie fondul de salarizare în sectorul real a înregistrat o scădere simţitoare, fapt ce denotă că că s-a procedat la diminuarea timpului de muncă, prin trimiterea angajaţilor în concedii forţate neplătite sau chiar reducerea locurilor de muncă.
Rata şomajului constituie 7,7%, faţă de 5,5% la sfârşitul primului trimestru al anului în curs.