Procurori responsabili de investigarea fraudei bancare, filați de ex-polițiști

Patru foști angajați ai poliției au fost reținuți pentru filarea zilnică, timp de aproximativ o săptămână, a doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, responsabili de investigarea fraudei bancare, transmite IPN.

Procuratura Generală menționează că respectivul proces penal a fost declanșat în baza plângerilor depuse de către cei doi procurori care au semnalat despre acțiunile ilegale, comise asupra lor și familiilor acestora.

În cadrul documentării cazului, acțiunile abuzive s-au confirmat. Patru bărbați au fost reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi foști polițiști, care au fost cooptați pentru serviciul de securitate al unui important figurant în dosarul fraudei bancare.

Fiind audiați, aceștia au recunoscut filarea, filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație, în scopul identificării unor eventuale vulnerabilități în viața privată a oamenilor legii, pentru ulterioara lor discreditare, menită să le afecteze reputația și a-i împiedica să-și exercite atribuțiile de funcție .

Potrivit PG, relevant este faptul că, pe lângă imagini, înregistrări video și audio, aceștia întocmeau veritabile rapoarte de filaj, pe care ulterior, le transmiteau comanditarului. Cei patru au fost puși sub învinuire. La demersul procurorilor, sunt plasați în arest la domiciliu pentru o lună.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.