logo

Zoran Vulic este noul antrenor al echipei Sheriff


https://www.ipn.md/index.php/ro/zoran-vulic-este-noul-antrenor-al-echipei-sheriff-7979_1022940.html

Sheriff a găsit rapid un nou antrenor după demisia lui Lilian Popescu. Principal a fost numit croatul Zoran Vulic, venit de la echipa Split, locul 4 în campionatul Croaţiei, transmite IPN.

Vulic şi-a dat demisia în septembrie de la Split, pe care a condus-o timp de 9 luni. În cariera sa, antrenorul de 54 de ani a mai pregătit echipele Hajduk Split, Luci-Energia Vladivostok, Rijeka, Istra 1961 şi naţionala Under 19 a Croaţiei.

În calitate de jucător, Vulic are câteva trofee în palmares. Cu Hajduk Split a câştigat de două ori Cupa Iugoslaviei, în 1984 şi 1987, şi de două ori campionatul Croaţiei, în 1994 şi 1995. El a mai evoluat la aşa echipe ca Mallorca sau Nantes, reuşind să înscrie peste 20 de goluri. Pentru naţionala Iugoslaviei a susţinut 25 de meciuri şi a marcat un gol.

Debutul lui Vulic pe banca Sheriffului se va produce pe 18 octombrie la Hânceşti, împotriva lui Petrocub. După 10 etape disputate, Sheriff se află pe locul 3, la 2 puncte distanţă de liderul Dacia.