„Se dovedește că cei, care de-a lungul anilor au speculat pe marginea luptei împotriva fascismului au devenit, de fapt, apologeții acestei doctrine inumane...”
---
Agitație propagandistică în loc de comemorare
Odată cu apropierea zilei de 9 Mai, în mod tradițional, au loc pregătiri pentru sărbătorirea victoriei asupra fascismului și comemorarea victimelor acestuia. În mod normal, în semn de omagiu față care de cei, care riscându-și viața au contribuit la obținerea victoriei, sărbătorirea ar fi trebuit să aibă loc așa cum obișnuiau s-o facă înșiși participații la război. Cel puțin, ne îndemna să procedăm așa un mare scriitor – Victor Astafiev, care a luptat de la vârsta de doar la 17 ani, iar după război a devenit renumit pentru proza sa militară, în care a descris, deopotrivă, atât atrocitățile, cât și cele mai nobile calități ale oamenilor atrași în război: „Acum văd zăngănitul medaliilor, multă vorbărie, dansuri, strigăte, dar în mod normal, toți noi, atât cei care au luptat, cât și cei care nu au luptat, trebuie să ieșim în stradă și să ne rugăm de Ziua Victoriei pentru toți cei uciși... Acesta a fost primul război din istoria omenirii când numărul victimelor civile a fost de multe ori mai mare decât al victimelor militare”.
De fapt, modalitatea actuală de sărbătorire a zilei de 9 mai, inclusiv de către forțele politice pro-rusești din Republica Moldova, este expresia unui interes propagandistic major. Inițial, a fost vorba despre interesul nomenclaturii sovietice din perioada brejnevistă, iar apoi a intrat în joc interesul regimului putinist. Scopul urmărit este același – folosirea gloriei militare a generațiilor precedente în interesele regimurilor posterioare, instaurate de epigoni. Anume despre asta ne vorbește istoria sărbătoririi zilei de 9 Mai în URSS și după disoluția acesteia. Imediat după război, Ziua Victoriei fusese sărbătorită pe urme fierbinți, până în 1947. Ulterior, până în 1965, ziua de 9 Mai era una obișnuită din punct de vedere al nomenclatorului sărbătorilor oficiale. Abia cu ocazia accederii lui Leonid Brejnev în funcția de secretar general al Comitetului Central al PCUS, fostul politruc de pe “Pământul Mic” a decis să oficializeze Ziua Victoriei, probabil pentru a-și atrage glorie sieși. S-a întâmplat în condiții memorabile, imediat după înlăturarea de la guvernare, în 1964, a lui Nichita Hrușciov – demascatorul cultului personalității lui Stalin, și peste trei ani după răscoala muncitorilor înfometați de la Novocerkassk, care a arătat întregii lumi că guvernarea sovietică nu este capabilă să-și asigure proprii cetățeni cu strictul necesar. Respectiv, în loc de produse de larg consum, cetățenii sovietici au avut ocazia să se mândrească cu victoria generației precedente în război.
După destrămarea URSS, ziua de 9 Mai se sărbătorea inițial, în mod firesc, cu ocazia datelor jubiliare. Dar începând cu anul 2005, propaganda regimului putinist a transformat Ziua Victoriei în prilej pentru etalarea forței militare a Rusiei, amenințând lumea în scopuri revanșarde cu lozinca „Можем повторить!”
Două modalități de comemorare a Zilei Victoriei
În ultimii 20 de ani ne-am deprins că forțele politice prorusești din Republica Moldova copie orbește clișeele propagandistice de Moscova. În acest sens, era de așteptat că și anul curent, în ajun de 9 Mai, vom asista la pregătiri și manifestații dedicate Victoriei și glorificării Armatei Roșii, succesoarea căreia, actualmente, timp de mai bine de doi ani agresează Ucraina, purtând un război de cotropire împotriva statului vecin. Respectiv, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat organizarea, la 9 Mai 2024, a “Marșului Victoriei”, intenționând să utilizeze simbolică războiului de agresiune împotriva Ucrainei.
În contextul menționat, este important să se clarifice câteva lucruri. Societatea din Republica Moldova este una divizată, de aceea, sărbătorirea și comemorarea zilei de 9 Mai are loc în două feluri. Cel mai mare segment al cetățenilor comemorează Ziua Victorie de o manieră sobră cu gândul la cei căzuți și exterminați de naziști, așa cum e firesc și cum ne îndemna renumitul scriitor, Victor Astafiev. A doua categorie, mult mai puțin numeroasă, sărbătorește Ziua Victoriei cu vacarm, glorificând Armata Roșie, succesoarea cărei încearcă actualmente să cotropească Ucraina. Aici e potrivit să luăm în considerare o remarcă providențială a scriitorul menționat: „Cel care minte despre războiul trecut apropie războiul viitor”. Anume așa s-a întâmplat în privința Marelui Război Patriotic (MRP), adevărul despre care este schimonosit în mod intenționat.
Ne-am deprins că propaganda rusească preferă să vorbească preponderent despre MRP, delimitându-l de cel de al Doilea Război Mondial. Nu e de mirare, fiindcă MRP este o consecință a celui de al Doilea Război Mondial, acesta fiind început de comun acord, la 1 septembrie 1939, de către Germania nazistă și URSS. Imediat după semnarea, la 23 august 1939, a Pactului Molotov-Ribbentrop și a Protocolului secret a urmat împărțirea Europei de Est de către partenerii semnatari. Ulterior, partenerii războinici, având interese contrare, nu s-au putut înțelege în privința împărțirii lumii la nivel global. Respectiv, la 22 iunie 1941, partenerul nazist l-a agresat pe cel comunist. Așa a început MRP, care s-a terminat la 9 Mai 1945, odată cu victoria asupra nazismului a marii coaliții – Marea Britanie, SUA și URSS.
Delimitările de mai sus sunt foarte importante pentru a înțelege modalitățile diferite de sărbătorire a Zilei Victoriei în Republica Moldova. Aici există o curiozitate. Vorba e că anul trecut liderul PSRM, Igor Dodon, a dat start sărbătoririi nu doar a Ziua Victoriei, pe 9 Mai, ci și a zilei ocupării Poloniei de către forțele partenerilor naziști și bolșevici. Respectiv, la 20 septembrie 2023, Dodon a lansat oficial cursa auto „Victoria în inimile noastre”, dedicată celei de a patra împărțire a Poloniei, când a fost „stabilită linia de demarcație de-a lungul râurilor Pissa, Narev, Vistula, calea ferată de-a lungul râului San” dintre Germania nazistă și URSS. Cu această ocazie, Igor Dodon a declarat: „Sunt sigur că memoria despre Marele Război pentru Apărarea Patriei și a Victoriei va trăi mereu în inimile cetățenilor moldoveni. Ținem minte! Ne mândrim!” Asta în pofida faptului că MRP a început peste aproximativ doi ani după ocuparea Poloniei, perioadă în care naziștii și URSS au cooperat fructuos pe toate dimensiunile, fiind aliați, de fapt.
Actualmente, în ajunul Zilei Victoriei, nu putem ști cu certitudine, dacă merită să luăm în serios activismul partidelor politice prorusești din Republica Moldova. Vorba e că după sărbătorirea ocupației Poloniei de către naziști și bolșevicii sovietici, Igor Dodon a anunțat că cursa automobilistică va fi continuată, scopul acestei fiind „popularizarea faptei eroice a soldaților-eliberatori sovietici, de a combate falsificarea istoriei și de a proteja adevărul istoric. Automobiliștii se vor deplasa pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, precum și vor ajunge în România și Bulgaria”. Deocamdată, nu știm nimic despre traseele din România și Bulgaria a cursei, dar nici despre traseele din Transnistria nu știm nimic. Nu de alta, dar în ajunul alegerilor din toamna anului curent promisiunile neonorate trebuie contabilizate. De fapt, manevrele legate de specularea Zilei Victoriei de către liderul socialist, Igor Dodon, dar și de liderul comunist, Vladimir Voronin, de mult timp au fost deconspirate de către ziariștii patrioți din Republica Moldova.
Cine sunt adevărații fasciști?
Pe fundalul forfotei propagandistice legate de Ziua Victoriei, în Federația Rusă a izbucnit un scandal monstruos. Câteva mii de tineri cu viziuni de stângă, inclusiv comsomoliști, s-au revoltat de pe urma inițiativei rectorului Universității Umanitare de Stat din Rusia (UUSR) de a deschide o Școală Politică Superioară, căreia i-a fost conferit numele lui Ivan Ilin. Școala urmează a fi condusă de filosoful de palat al regimului putinist, Alexandr Dughin. Problema e că, atât Ivan Ilin, cât și Alexandr Dughin au reputația unor fasciști consacrați. Primul s-a remarcat prin eseul său Despre fascismul rusesc, publicat în 1928, iar cel din urmă prin lucrarea Fascismul nelimitat și roșu, publicată în 1997.
Situația este extrem de picantă, întrucât Ivan Ilin a devenit cel mai citat filozof al elitei putiniste. Însuși Vladimir Putin îl citează cu orice ocazie și chiar fără ocazii pe Ilin. Urmându-l pe Putin, la fel procedează și alți înalți demnitari, inclusiv Patriarhul Kirill, care sub influența filosofului iubit îndeamnă societatea de curând la război sfânt împotriva Ucrainei. Mai este un element extrem de picant în istoria legată de glorificarea exponenților fascismului rusesc. Vorba e că UUSR nu este altceva decât fosta Școală Superioară de Partid, reformată, care în perioada sovietică, între anii 1932 – 1991, era principala forjerie de cadre nomenclaturiste, pe care au absolvit-o, inclusiv sute de nomenclaturiști moldoveni. Elementul picant constă și în faptul că Ivan Ilin considera că mișcarea fascistă a fost o reacție sănătoasă de răspuns la mișcarea bolșevică. Reiese că, în mod dialectic, fosta Școală Superioară de Partid a evoluat de la promovarea comunismului spre promovarea fascismului. Pare a fi logic, dacă primul îl precede și fundamentează pe cel din urmă.
Tinerii studenți cu viziuni de stânga, conștienți de metamorfoza menționată – lunecarea spre fascism, insistă ca denumirea noii instituții să nu poarte numele unui fascist patentat. Pe de altă parte, conducerea UUSR nu-și poate permite așa ceva, întrucât Ivan Ilin este filosoful preferat al lui Vladimir Putin. Renunțarea la numele lui Ilin ar lăsa o umbră neagră asupra lui Putin. În astfel de circumstanțe, elitele putiniste au decis să se prefacă că nu observă revolta tinerilor, cărora nu le rămâne decât să facă haz de necaz, luând în derâdere comportamentul oficialilor. Din toată această istorie putem înțelege că studenți din Rusia au descoperit o nișă politică pe care nimeni nu a încercat încă s-o exploreze – discrepanța vădită dintre retorica antifascistă a elitelor putiniste și acțiunile inspirate de fascismul rusesc. Problema e că persoane din mediul academic rusesc se întreabă – cum poate Rusia fi credibilă în aventura sa agresivă împotriva Ucrainei, acuzând țara vecină de fascism, dacă Rusia însăși este fascizată în mod deschis de către propria-i elită? Bună întrebare, inclusiv pentru liderii partidelor prorusești din Republica Moldova, care promovează în mod deschis imperialismul rusesc.
Concluzii
Evenimentele legate de pregătirile pentru sărbătorirea Zilei Victoriei, pe fundalul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, scot în prin plan un șir de lucruri interesante. Se dovedește că cei, care de-a lungul anilor au speculat pe marginea luptei împotriva fascismului au devenit, de fapt, apologeții acestei doctrine inumane. S-a întâmplat exact după formula propagandistului cominternist, Willi Münzenberg, care afirma că în lupta propagandistică este util să atribui toate crimele tale dușmanilor tăi. Formula a fost preluată cu succes de propagandiștii fasciști, care iată că o utilizează cu succes până în prezent.
