logo

Ziua cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19


https://www.ipn.md/index.php/ro/ziua-cu-cele-mai-multe-cazuri-noi-de-covid-7967_1076364.html

786 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate astăzi, 23 septembrie, după efectuarea a peste 3 400 de teste. Este ziua cu cele mai multe cazuri confirmate de la începutul pandemiei. Încă 14 oameni (șapte de femei și șapte bărbați) au pierdut lupta cu boala. Aceștia aveau între 58 și 90 de ani, transmite IPN.

Constantin Rîmiș, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a declarat că astăzi au fost efectuate 3 438 de teste, dintre care 3 177 au fost procesate primar, iar restul repetat. În total, până astăzi, au fost efectuate peste 266 de mii de teste, iar numărul cazurilor de COVID-19 confirmate până acum ajunge la 48 232. Pentru 1 244 de oameni virusul a fost fatal.

564 de pacienți diagnosticați cu COVID-19 sunt în stare gravă, 35 sunt supuși ventilării mecanice.

Numărul persoanelor vindecate depășește 36 de mii. Iar peste 10 mii de cazuri rămân active.