logo

Zinaida Greceanîi: Nu regret declaraţiile ameninţătoare din aprilie 2009


https://www.ipn.md/index.php/ro/zinaida-greceanii-nu-regret-declaratiile-amenintatoare-din-aprilie-2009-7965_1021059.html

Zinaida Greceanîi, candidatul PSRM la funcţia de primar al municipiului Chişinău, nu regretă declaraţiile făcute la televiziune în seara de 8 aprilie, 2009, în calitate de prim-ministru, prin care ameninţa tinerii cu aplicarea armelor, dacă vor ieşi din nou la proteste. Mărturisirea a fost făcută în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune “TV 7”, transmite IPN.

„Declaraţia a fost adresată mamelor, părinţilor, ca să-şi retragă copiii, să-i aducă acasă, fiindcă copiii lor au fost puşi la bătaie. Eu nu am spus pentru că vor fi împuşcaţi, eu am spus că noi vom apăra instituţiile statului. Şi mai bine să fi fost această adresare foarte dură, ca părinţii să-şi dea seama, decât să fie în realitate trase focuri de armă în aceşti copii. Nu avea de gând nimeni să facă lucrul acesta”, a spus Greceanîi.

Fostul premier recunoaşte că declaraţia i-a afectat imaginea, însă susţine că a făcut-o pentru un scop nobil. „Pe mine mă durea sufletul că putea să se întâmple ceva. Că puteau să apară provocatori şi acei copii să păţească ceva. Ştiu că i-am supărat pe mulţi tineri atunci, dar mai bine să sufere imaginea mea decât acei copii să păţească ceva. Mulţi dintre ei au înţeles în cele din urmă pentru ce au luptat şi cum au fost folosiţi, aşa că nu am regretat şi nu regret ce am declarat atunci”, a spus Greceanîi.

În seara de 8 aprilie 2009, Zinaida Greceanîi, în calitatea sa de premier, s-a adresat tinerilor şi părinţilor să nu iasă în stradă, pentru că poliţia va folosi armele împotriva protestatarilor. În urma acestei declaraţii, fostul premier a fost poreclită „Karabina”.