Zilele Parlamentului Republicii Moldova la Sankt Petersburg, Federația Rusă, s-au încheiat cu o recepție la Palatul Taurida, cu genericul: „Tradițiile de iarnă ale Moldovei”. La eveniment au participat peste 300 de invitați din diverse domenii de activitate: cultură și artă, afaceri, putere executivă și legislativă și reprezentanți ai corpului diplomatic, transmite IPN.
Invitații au gustat din bucatele și vinurile moldovenești. Au putut urmări o expoziție de artă populară și înscenarea unei șezători – una dintre tradițiile populare ale Moldovei. La șezătoare s-a cântat, s-a dansat și s-au făcut plăcinte. În scenă a urcat ansamblul moldovenesc „Struguraș”. Colinde au interpretat și duhovnici ai Mitropoliei de Sankt Petersburg.
Recepția a fost deschisă de Ion Lipciu, secretar general adjunct al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, acesta fiind și principalul organizator al evenimentului. Dmitri Kobițki, secretarul general al Consiliului AIP CSI, a apreciat importanța organizării unor evenimente în Palatul Taurida, dedicate identității culturale a popoarelor țărilor CSI. El a remarcat participarea activă a parlamentarilor Republicii Moldova la activitățile Adunării Interparlamentare CSI.
La eveniment au fost citite scrisorile de felicitare ale Administrației și Adunării Legislative din Sankt Petersburg și Regiunea Leningrad și ale Comitetului pentru Relații Externe.