logo

Zece recorduri au fost stabilite la Campionatul Național de Înot


https://www.ipn.md/index.php/ro/zece-recorduri-au-fost-stabilite-la-campionatul-national-de-inot-7979_1042707.html

Zece recorduri au fost stabilite la Campionatului Național la Înot, care s-a desfășurat în perioada 26-28 iunie la Tiraspol. În total, au concurat 185 de sportivi din Chișinău, Tiraspol, Bălți și Râbnița, transmite IPN.

Comitetul Național Olimpic și Sportiv menționează că, la 50 de metri bras, Tatiana Chișca din Chișinău a înregistrat timpul: 30.79. Înotătoarea a bătut recordul și la 100 de metri – 1.07.59.

Tatiana Salcuțan nu a avut concurență în concursurile pe spate. La 50 și 100 de metri ea a bătut recordul țării: 27.89 și, respectiv, 59.80.

La masculin s-a remarcat Nichita Bortnicov, din Chișinău. El s-a impus la 800 de metri stil liber cu rezultatul: 8.15.45. Nichita a triumfat în alte patru distanțe.

Pentru înotătorii moldoveni urmează Europenele de tineret de la Helsinki (3-9 iulie) și Campionatul European de seniori de la Glasgow (3-9 august).