logo

Zaria şi Milsami vor lupta mâine pentru calificarea în Liga Europei


https://www.ipn.md/index.php/ro/zaria-si-milsami-vor-lupta-maine-pentru-calificarea-in-liga-7979_1027404.html

Arena Zimbru va găzdui mâine o nouă finală a Cupei Moldovei. Milsami şi Zaria au ajuns pentru a doua oară în ultimul act şi vor lupta pentru un loc în Liga Europei, transmite IPN.

Doar Milsami a reuşit să triumfe în această competiţie 4 ani, dar are mari probleme de efectiv. Mîţu, Andronic, Rassulov şi Racu sunt accidentaţi, în timp ce Rhaili este suspendat. ”Avem în lot alţi jucători experimentaţi care ştiu să gestioneze un asemenea meci. Vrem să jucăm din nou în cupele europene”, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă antrenorul lui Milsami, Andrian Sosnovschi.

La Zaria toţi jucătorii sunt valizi, dar antrenorul echipei crede că Milsami este favorită. ”Milsami a jucat în ultimii ani în cupele europene şi este o echipă mai experimentată. Dar totul se va decide pe terenul de fotbal”, a spus tehnicianul lui Zaria, Igor Rakhaev.

Finala Zaria – Milsami se va juca miercuri seara pe arena Zimbru de la ora 20:00 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri din Polonia.