logo

Voxtel investeşte în extinderea reţelelor din centrele raionale şi localităţile rurale


https://www.ipn.md/index.php/ro/voxtel-investeste-in-extinderea-retelelor-din-centrele-raionale-si-localitatile--7966_960264.html

Directorul general al companiei „Voxtel”, Francis Gelibert a declarat drept o prioritate a întreprinderii pentru anul 2006 extinderea reţelelor din centrele raionale şi din localităţile rurale. Gilibert afirmă că în acest fel se asigură continuitatea politicilor investiţionale pentru dezvoltarea companiei, inclusiv în vederea extinderii ariei de acoperire a semnalului şi de lansare a noilor tehnologii. El a precizat că doar în prima jumătate a anului, în aceste scopuri au fost investite cca 10,3 mln. dolari, iar până la finele anului volumul investiţiilor va atinge cifra de 20 mln. de dolari. Managerul francez a făcut aceste declaraţii în cadrul întrevederii de la sfârşitul săptămânii curente cu Prim-ministrul Vasile Tarlev. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Francis Gelibert a apreciat înalt modul de conlucrare cu Cabinetul de miniştri, fapt ce a contribuit la crearea condiţiilor avantajoase de activitate pentru compania operatoare de telefonie mobilă în Moldova. la rândul său, Vasile Tarlev a menţionat că Guvernul Moldovei acordă o atenţie deosebită dezvoltării tehnologiilor informaţionale în ţară, optând pentru majorarea investiţiilor în implementarea inovaţiilor în domeniu şi a locurilor de muncă. De asemenea, Prim-ministrul a afirmat că Guvernul va depune toate eforturile întru crearea condiţiilor favorabile de activitate pentru toţi agenţii economici din ţară în condiţii de maximă transparenţă şi concurenţă loială. Info-Prim Neo precizează că, la începutul săptămânii, administraţia „Voxtel” şi-a exprimat dezacordul în legătură cu decizia privind acordarea licenţei în domeniul telefoniei mobile SA „Moldtelecom”, calificând-o ca una cu caracter politic şi orientată spre consolidarea poziţiilor întreprinderilor de stat. La mijlocul lunii august conducerea „Voxtel” va fi preluată de noul manager general al companiei, Bruno Duthoit. Actualmente, în cadrul companiei, activează 310 angajaţi.