logo

Voturile în 17 localități au fost renumărate


https://www.ipn.md/index.php/ro/voturile-in-17-localitati-au-fost-renumarate-7967_1069975.html

Voturile date în 17 localități la alegerile locale din 20 octombrie au fost renumărate în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Cheltuielile pentru renumărare au fost estimate de către CEC la peste 650 de mii de lei.

Solicitat de IPN, Corneliu Pasat, șeful adjunct al Direcției comunicare CEC, a spus că în urma renumărării voturilor într-un singur sat, Micăuți, din raionul Strășeni, un mandat de consilier a fost schimbat.

Buletinele de vot au fost renumărate în comuna Băcioi, orașul Codru și orașul Durlești din municipiul Chișinău. La fel, în orașul Călărași, satul Hirova și comuna Răciula – raionul Călărași. În satul Gura Galbenei și comuna Ialpujeni – raionul Cimișlia. În raionul Nisporeni, voturile au fost renumărate în orașul Nisporeni și comuna Ciorești. În raionul Orhei – în comuna Ciocâlteni și Step-Soci. De asemenea, din orașul Drochia, orașul Ialoveni, comuna Micăuți din raionul Strășeni, satul Hirișeni din raionul Telenești și din satul Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia.