logo

Vot în Parlament: Alegeri prezidențiale și referendum republican pe 20 octombrie


https://www.ipn.md/index.php/ro/vot-in-parlament-alegeri-prezidentiale-si-referendum-republican-pe-7965_1104567.html

Alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană vor avea loc pe data de 20 octombrie. Hotărârile în acest sens au fost votate joi de Parlament. Totodată, printr-un amendament, deputații au schimbat întrebarea care va fi adresată alegătorilor, aceștia urmând să se pronunțe dacă sunt de acord cu modificarea Constituției, transmite IPN.

Inițial în proiectul de hotărâre s-a propus ca la referendum să fie adresat întrebarea „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Însă ca urmare a unui amendament venit de la președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Veronica Roșca, întrebarea va fi: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

„Noi, autorii am considerat de cuviință și judicios să redactăm în această manieră pentru a exclude orice eroare și, respectiv, pentru a oferi mai multă claritate”, a precizat Veronica Roșca.

Încă în debutul ședinței, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a cerut excluderea din ordinea de zi a proiectului cu privire la organizarea referendumului întrucât nu ar exista un consens politic cu privire la desfășurarea acestui exercițiu. „Mai mult ca atât, nu există necesitatea petrecerii unui referendum politic de acest gen în acest moment”, a precizat deputatul socialist Grigore Novac. Propunerea de excludere nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.

Deputatul BCS, Fiodor Gagauz, consideră că întrebarea supusă referendumului contravine prevederilor din Codul Electoral, care spun că textul întrebării trebuie redactat într-o manieră neutră, fără ambiguități, fără a induce în eroare sau a sugera răspunsul. Acesta a mai spus că proiectul va fi contestat la Curtea Constituțională. „Partidul de guvernământ încearcă cu orice preț să se mențină la putere, de asta și încearcă să găsească posibilități de a falsifica alegerile care urmează. Azi PAS a decis să utilizeze referendumul republican, strict în scopuri politice”, afirmă Fiodor Gagauz.

„Formularea acestei întrebări este mai mult decât clară, mai mult decât corectă, este absolut legală și constituțională”, a declarat în replică Veronica Roșca.

Deputata BCS, Diana Caraman, a spus că acest referendum a fost „inventat” cu scopul de a-i asigura încă un mandat prezidențial Maiei Sandu. Or, potrivit ei, guvernarea nu are realizări despre care se vorbească și din acest motiv a inițiat referendumul cu privire la aderarea la UE.

„Republica Moldova este un stat europeană și cetățenii Republicii Moldova se simt europeni. Cetățenii Republicii Moldova împărtășesc valorile și aspirațiile europene și doresc integrarea Republicii Moldova în UE. Asta o spun oamenii în discuțiile din teritoriu, asta au spus-o franc oamenii în alegerile prezidențiale, când aproximativ un milion de oameni au votat pentru un președinte pro-european”, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Grădinaru.

Ambele proiecte de hotărâre au fost adoptate cu 56 de voturi.

Referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost anunțat de către președinta Maia Sandu în cadrul unui eveniment la care șefa statului a comunicat că va candida pentru un nou mandat prezidențial.