La câteva ore după ce modificările la Codul Electoral au fost aprobate în primă lectură, Parlamentul a votat proiectul și în lectură finală. Noile prevederi stipulează criteriile în baza cărora se va decide neadmiterea în cursa electorală a membrilor unui partid declarat neconstituțional. Este vorba despre persoanele bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea unor infracțiuni care au fost menționate de către Curtea Constituțională ca argument în contextul declarării neconstituționalității partidului politic. Prevederile urmează să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, transmite IPN.
La fel, nu vor fi admise în alegeri persoanele care au fost excluse dintr-un scrutin electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării transparente, iar acest fapt a fost reținut drept argument distinct la declararea neconstituționalității partidului politic. Pasibile de neadmitere vor fi și cei culpabili de comiterea unor fapte ce au dus la includerea acestora în listele de sancțiuni internaționale ale unor organizații internaționale aau ale unor state, acest fapt constituind o circumstanță particulară reținută de către Curte în cuprinsul hotărârii de declarare a neconstituționalității partidului.
Pentru aplicarea restricțiilor, Inspectoratul General al Poliției, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Generală vor prezenta Comisiei Electorale Centrale informația cu privire la persoanele ce cad sub incidența criteriilor aprobate. În baza informațiilor prezentate, CEC va întocmi lista persoanelor ce cad sub incidența noilor restricții și o vor comunica organelor electorale.
Legea de completare a Codului Electoral mai prevede și remediul judiciar efectiv – posibilitatea contestării la Curtea de Apel Chișinău a deciziilor administrative prin care se vor aplica restricțiile respective.
Restricția de a candida va fi valabilă pentru o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic.