logo

Voronin rămâne dornic să-l întâlnească pe Smirnov


https://www.ipn.md/index.php/ro/voronin-ramane-dornic-sa-l-intalneasca-pe-smirnov-7965_972200.html

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, nu a renunţat la ideea de a se întâlni cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, transmite Info-Prim Neo. „Se planifică această întrevedere pentru că, fără ea, noi nu putem face pasul următor în reglementarea conflictului transnistrean”, a declarat pentru jurnalişti marţi, 21 octombrie, Vladimir Voronin. Potrivit preşedintelui, pasul următor constă în întrevederea în format trilateral – Vladimir Voronin, Igor Smirnov şi preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev. Dacă vor ajunge la anumite înţelegeri, după ce se vor întâlni în trei, pasul următor va fi reluarea negocierilor în formatul 5+2. „Pentru aceasta nouă ne trebuie acest Smirnov, nu pentru altceva. Pentru că el trebuie să audă, să conştientizeze... Dar şi eu aş vrea să aud ce-i va spune domnul Medvedev faţă de mine. Sunt foarte curios”, a spus Vladimir Voronin. Negocierile pentru organizarea unei întrevederi între Vladimir Voronin şi Igor Smirnov au eşuat de câteva ori. Părţile nu s-au înţeles referitor la locul şi data întâlnirii.