logo

Voronin declară la Eho Moskvî că este preşedinte al întregului popor al Moldovei


https://www.ipn.md/index.php/ro/voronin-declara-la-eho-moskvi-ca-este-presedinte-al-intregului-popor-al-moldovei-7965_974230.html

„Sunt preşedintele întregului popor al R. Moldova, nu doar al celor care au votat pentru mine”, a declarat Vladimir Voronin marţi seara, 24 februarie, la postul de radio din Rusia „Eho Moskvî”, citat de Info-Prim Neo. El a evitat să spună pe cine intenţionează să lase ca predecesor, limitându-se la a-l caracteriza drept „o persoană foarte cunoscută care va fi acceptată de întreg poporul”, dar a insistat că totul va decide Partidul Comuniştilor. „Potrivit Constituţiei noi avem o republică parlamentară”, a precizat liderul PCRM. Abordând tematica transnistreană, V. Voronin este înclinat să creadă că va avea o întrevedere comună cu omologul său rus Dmitri Medvedev şi liderul tiraspolean Igor Smirnov înainte de alegerile din 5 aprilie. „Ştim că cetăţenii din Transnistria primesc şi cetăţenie rusă, dar Constituţia noastră nu interzice acest lucru”, a spus liderul comunist. Preşedintele a spus că integrarea europeană este privită ca o idee naţională şi aceasta nu înseamnă neapărat şi aderarea la NATO. El agreează demilitarizarea ţării, care „ar urma să aibă loc înainte sau în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean”. Referindu-se la recesiunea economică globală, Voronin consideră că aceasta ar putea afecta Moldova prin întârzierea plăţilor din exporturi. „Deja în anumite sectoare se resimte că salariile nu sunt achitate la timp”, a exemplificat Voronin. El a estimat numărul lucrătorilor migranţi la 220 000-280 000, subliniind că aceştia au locuri de muncă acasă, în eventualitatea că decid să se întoarcă. Referindu-se la ideea deschiderii mai multor secţii de votare în străinătate, intens vehiculată în actuala campanie electorală, Voronin a spus că „nu avem dreptul să ne băgăm în alte ţări”, sugerând că este legal să se deschidă secţii de votare doar în misiunile diplomatice ale Moldovei. La insistenţa jurnalistului Aleksei Venediktov de a i se răspunde cum se vor respecta drepturile electorale ale migranţilor, preşedintele a spus: „Las' să vină acasă să voteze”. Notă Info-Prim Neo: Voronin niciodată nu a dorit să renunţe şi la funcţia sa de lider al PCRM pe durata celor opt ani de preşedinţie. În noiembrie 2008 Curtea de Strasbourg a decis că restricţionarea persoanelor cu cetăţenie multiplă de a fi alese în funcţii publice este neproporţionată şi injustă, dar Guvernul a atacat decizia la Marea Cameră a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.