logo

Vor fi reforme de implementat după Vilnius, Stefan Fule


https://www.ipn.md/index.php/ro/vor-fi-reforme-de-implementat-dupa-vilnius-stefan-fule-7965_1009348.html

Moldova va trebui să implementeze reforme în trei sau patru cele mai importante domenii în perioada dintre parafarea Acordului de Asociere cu EU şi semnarea acestuia, a anunţat Comisarul European pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule, transmite IPN.

Oficialul a menţionat, în cadrul unei videoconferinţe de luni cu jurnalişti moldoveni şi georgieni, că domeniile în care se aşteaptă reformele vor fi stipulate într-o declaraţie a Consiliului miniştrilor de externe. În baza acestei declaraţii, se vor propune criteriile de evaluare a implementării Acordului de Asociere.

Progresul reformelor în domeniile cele mai importante va fi măsurat prin intermediul Agendei de asociere, o variantă avansată a unui plan de acţiuni. Documentul va conţine măsuri concrete şi urmează a fi făcut public.

După semnarea Agendei, următoarea fază va fi crearea structurilor bilaterale pentru monitorizarea implementării.

Dacă în cazul Ucrainei s-a discutat crearea condiţiilor pentru semnarea Acordului, în cazul Moldovei şi Georgiei se discută deja despre crearea condiţiilor pentru implementarea efectivă a acordurilor respective cu UE, a subliniat Stefan Fule.

Republica Moldova, alături de Georgia, urmează să parafeze Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în cadrul Summitului de la Vilnius, ce va avea loc la 28 şi 29 noiembrie.